Cadou: o zi aproape perfectă

Diamond Dust

Cunoaşteţi noţiunea de ‘fairy dust‘ sau ‘diamond dust‘? Acest fenomen are loc atunci când aerul este atât de rece încât apa din compoziţia sa cristalizează şi tot ce te inconjoară începe să strălucească. Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit. Prima oară când am aflat de acestă transformare urmăream un documentar despre parcul Yellowstone. Atunci mi-am zis că trebuie să ajung măcar o dată să asist la o iarnă în acest parc.

Aseară, în autocar, cu obrazul lipit de geamul rece; încercam să prind fiecare urmă de luciu din aer. Mi se perindau prin faţă secvenţe dragi, dar toate învăluite acum de lumina răspândită de fulgii aceştia.. desenaţi pentru poveşti de ascultat la gura sobei.

Duminică a fost o zi aproape perfectă. O zi cu zâmbete, pentru care le mulţumesc tuturor celor care au găsit timp să-mi trimită un gând frumos. Să vă povestesc. De dimineaţă – emoţie şi entuziasm. Păşeam pe gheaţă după ani de zile, pentru a încerca noile patine. După două-trei ture: ..deci aşa alunecam odată. Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să priviţi campionate de patinaj. Eu eram mare fană pe vremea Oksanei Grishuk, a lui Evgeny Platov şi a lui Alexei Yagudin. Programul scurt din 2002, ‘Winter‘.. aşa trebuie să fie atunci când iubeşti ceea ce faci şi pasiunea ta te aduce din ce în ce mai aproape de absolut. Bătăi şi mai repezi de inimă. Şi mă las în voia patinelor, alături de puşti care par a se fi născut pe gheaţă.

Fairy Dust

A urmat un meci de hochei: HC Slovan Bratislava - HK SKP Poprad. O altă prima oară. În timpul celor trei reprize şi al overtime-ului, am învăţat că poţi deveni prieten bun cu gheaţa cea lucioasă. Şi dacă echipa are şi un pic de tactică, va câştiga. Aaa.. da. Îmi plac persoanele la care observ urme de inteligenţă. Poate nu ai fost olimpic la fizică, dar dacă vrei să gândeşti cât de puţin, te voi aprecia. Datorită acestei afinităţi, am susţinut echipa adversă galeriei unde aveam locuri.

Kohnen Station - Diamond Dust

Pe seară, viscolul a avut grijă să mă bucur de căldura din casă. Şi de roşeaţa din obraji. Arăt a copil sănătos, dar poznaş, care-şi încălzeşte mâinile îngheţate pe sobă. Numai că lumina flăcărilor şi căldura sobei au rămas în satul în care-mi petreceam vacanţele de iarnă..

Ziua perfectă s-a încheiat cu un film: ‘The Ultimate Gift‘. O poveste frumoasă cu multe sfaturi utile. De aici am ‘furat’ ideea de zi desăvârşită ca dar.

Iarna trecută primeam cadou cântecul următor: Motorama – Wind in her hair. Am scotocit în memoria auditivă şi l-am regăsit. Poate vă va face plăcere să ascultaţi.

P.S.: “dragostea este ‘coloana vertebrală’ ce ar trebui să o aibă la bază orice.” (:

Cum am petrecut începutul…

…unei nopţi pe care o voi păstra,  în cutiuţa mea cu jocuri de copii. Am decis să păstrăm aici suveniruri ale unor întâmplări frumoase, simple.  Începând cu momentul în care am retrăit aşteptarea într-un aeroport.

Şi aşa au ajuns Smashing Pumpkins să stea cuminţi, ascunşi, înconjuraţi de pereţii de staniu reliefând un carusel. Părţi dintr-un suflet frumos. Adunate cu răsuflări tăiate, îngheţând în  aşteptare şi entuziasm.

Smashing Pumpkins

Cum am ajuns aici? Totul a început într-o dimineaţă cu soare şi frig. Şi muzici, şi faze, şi Marin Sorescu. Săream în pat dintr-o melodie la alta, ca şi cum aş fi plutit de pe un nor pe altul. Unul mai uşor, altul mai albastru, altul mai vioi… Uite şi unul pe care ma voi opri să respir mai adânc si mai prelung.

Are şi nume: Smashing Pumpkins, evident. Ca urmare, am achiziţionat bilete la concertul de pe 1 decembrie din Gasometer, Viena. O zi care părea că-mi citeşte nerăbdarea şi s-a grăbit să treacă. După paşi rapizi şi o alergare uşoară, timp în care îi aruncam o privire răutăcioasă gândului că poate vom întârzia la concert, am zâmbit bucuroasă că lăsam acel gând în urma, rătăcind în ceaţa deasă din Bratislava.

Pentru a… patra oară în Viena. Şi mai fericită. Plăcut uimită că la coborârea din metrou, glasuri care vorbesc română se îndreaptă tot spre concert. Despre locaţie vă pot spune că aici se observă diferenţa… evenimentul foarte bine organizat, sala aerisită, nu există împărţire a locurilor astfel încât să ai bilet şi să nu se vadă nimic aşa cum se întâmplă la multe dintre concertele din ţară. Oamenii aceştia pe care latinii tind să-i eticheteze ca reci,  m-au impresionat prin bun simţ şi educaţie.

În sfârşit am ajuns. Pe scenă intră doi băieţi şi o fată care par că au călătorit din anii ’70 ca să ne încânte cu imaginea si vocile lor: Ringo Deathstarr. M-am îndrăgostit de melodiile lor. Simţeam fiecare notă, îmi sticleau ochii. Apropiam muzica de mine până când pulsul meu lua ritmul ei. Ce mai.. o beţie din care nu vroiam să mă mai trezesc. Cu siguranţă voi încerca să mai ajung la concerte ale lor pentru a asculta cântece precum Kaleidoscope şi So High. 

După ce Ringo Deathstarr părăsesc scena, urmează o pauză în care sunt schimbate instrumentele. Apoi, întâmpinaţi de strigăte, aplauze şi ardoare, îşi fac apariţia membrii trupei Smashing Pumpkins. Nu aşteptasem momentul acesta decât de la vârsta de 13 ani. Îi ascultam atunci când eram veselă, atunci când eram supărată, atunci când eram revoltată, atunci când eram încântată, atunci când eram singură şi atunci când petreceam nopţi târzii de vară cu două prietene, undeva departe de tot ce înseamnă urban. Pe vremea când copii de vârsta noastră nu ştiau ce înseamnă deprimat. Şi mai şi citeau, chiar se chinuiau să şi gândească. Ştiu… greu de crezut.. un asemenea efort..

Billy Corgan a ajuns la nivelul acela în care atinge perfecţiunea în ceea ce crează. Pentru că iubeşte ceea ce face. Pentru că face ceea ce iubeşte. Controlează chitara şi compune cântece care induc stări şi sentimente în ascultători, şi-ţi mai solicită şi neuronii. De fiecare dată când ascult Bullet with butterfly wings îmi aduc aminte de vremea când anxietatea adolescenţilor era doar normală, nu şi depresivă.  Să-l văd cântând live… a fost ca şi cum am primit dovada că există perfect real. Încă un lucru pe care îmi doream nespus de mult să-l am trecut pe bucket list-ul meu.

Pentru cei cărora le plac, şi pentru cei curioşi, setlist-ul de la concertul din Gasometer:

1. Quasar - deşi nou, la fel de genial ca şi Zero..nu ştiu cum ai putea reuşi să rămâi nemişcat..

2. Panopticon – ador cât suflet ascult:

chitarist al trupei Smashing Pumpkins incepând cu anul 2007

Rise

Love is here
Don’t make me wonder
Lights never clear
Trace those wounds
Use the views
To build don’t prove
Don’t make me suffer…

3.  Starla - face parte din categoria celor mai bune creaţii muzicale lansate până în acest moment. Pentru cei care apreciază sunetul creat de chitări şi versuri dictate de bătăile inimii.

No more words, just you and I
High in the sky…

4. Geek U.S.A. - şi aici, ca şi la Quasar nu poţi să stai pe loc.

5. Muzzle - atunci când ai impresia că artistul trăieşte în locul tău şi cântă ceea ce simţi.

6. Window paine - una dintre primele melodii pe care le-am ascultat pe repeat, copilă fiind.

 Do what you got to do
And say what you got to say
Do what you got to do
Yes, start today
Start today… 

7. Lightning strikes - vă rog.. ascultaţi şi varianta de pe album.. eu nu mă pot decide care variantă îmi place mai mult..

Life on telephones/Love on open roads
Into great unknowns I stumble brightly
Indigo/breathless yet
I’ll link to your regret
Sunflowers as teachers pets/Bent from lightning
I’ll bet/I’ll bend for you
Shadows give your light to me
Shadows give your light to me.

8. Soma - eram pe vremea când nu toată muzica şi nu toate cărţile aveau tente sexuale. Celor care ştiu că nu totul se rezumă la sex, şi care mi-au povestit că după o noapte aiurea nu te simţi decât stânjenit din cauza faptului că n-ai nici o treabă cu persoana care a dormit lângă tine.

Didn’t want to lose you once again
Didn’t want to be your friend
Fulfilled a promise made of tin
And crawled back to you. 

9. Siva - genial.

Way down deep within my heart
Lies a soul that’s torn apart
Tell me, tell me what you’re after
I just want to get there faster.

10. Oceania - aştept albumul, aşa cum aştept prima zăpadă în fiecare an.

try to wait
walk the cliffs of your rock nation
find the fate of me
my mistake
as the last remaining soldier
wars take the place of you.

11. Frail and Bedazzled – din 1994. Şi acum imaginaţi-vă trei copile sărind în pat şi crezându-se la concert. Unele dintre noi aveau chiar un crush pentru Billy Corgan.

So, now listen here
I wanna be, ohh so clear
I lost my soul, lost I’ll stay
Between your hands, and my beliefs.

12. Silverfuck – atunci când ai inima făcută franjuri.

I hear your winter
I hear your rain
I’ve failed your summer ways.

13. Pinwheels - şi am şi dansat pe muzica asta. Nu cred că am mai dansat vreodată aşa..

Floating away, I think I’ll stay
[as the fuse]
Floating away, I think a day with you
Floating away, I think I’ll stay
Next to you
Finding a way to make the loss in you
Cuz you don’t deserve me
But I deserve you
Flowers for the May Queen
But life for the prayers
If nobody wears
And what is loss, if I’ve got you.

14. Pale Horse - o combinaţie perfectă de sunete şi cuvinte.

when they locked you up
they shut me out
and gave me the keys so i could show you ‘round
but we were not allowed
omens of a daydream, a cottage you’re bound
by thorazine
fluorescein
fluorescein
thorazine
they give you this
they take away that
fluorescein..

15. Thru the Eyes of Ruby - ocupă un loc fruntaş în istoria muzicii rock. Nu mai este loc de nici o urmă de îndoială în privinţa geniului lui Billy.

wrap me up in always, and drag me in with maybes
your innocence is treasure, your innocence is death
your innocence is all i have.

16. I am One - răspunde la multe dintre întrebările pe care începem să ni le punem atunci când suntem adolescenţi.

I am one as you are three
Try to find a messiah in your trinity.

17. Cherub Rock - ”Who wants honey, as long as there’s money…” sau cine vrea calitate, cine vrea să asculte Smashing Pumpkins, când se cere nuditate, vulgaritate şi fals?…

18. Tonight, Tonight - ştiţi momentele acelea în care un cuplu este inconjurat de o mare de oameni, dar sunt atât de îndrăgostiţi încât totul dispare şi rămân doar ei şi melodia pe care împart îmbrăţisări sincere şi realizează că nimic altceva nu mai contează?

We’ll crucify the insincere tonight
We’ll make things right
We’ll feel it all tonight
We’ll find a way to offer up the night
Tonight
The indescribable moments of your life
Tonight
The impossible is possible
Tonight
Believe in me as I believe in you
Tonight..

La encore, s-a cântat împreună cu publicul.

19. For Martha -  … nu există cuvinte pentru cât ador cântecul acesta..

whenever I run
whenever I run to you lost one
it’s never done
just hanging on

just past has let me be
returning as if dream
shattered as belief

if you have to go don’t say goodbye
if you have to go don’t you cry
if you have to go I will get by
someday I’ll follow you and see you on the other side.

20. Zero –  realizezi la ce nivel a ajuns această formaţie când te uiţi în jurul tău şi toată lumea cântă.

my reflection, dirty mirror
there’s no connection to myself
i’m your lover. i’m your zero
i’m the face in your dreams of glass
so save your prayers for when we’re really gonna need ‘em
throw out your cares and fly
wanna go for a ride?

21. Bullet with Butterfly Wings.

And what do I get, for my pain?
Betrayed desires, and a piece of the game
Even though I know — I suppose I’ll show
All my cool and cold-like old job
Despite all my rage, I am still just a rat in a cage
Then someone will say what is lost can never be saved…

Da. Au păstrat pentru final cea mai apreciată piesă. Încercam să-mi imaginez cum te simţi când ai atâtea persoane care te ascultă şi te respectă pentru ceea ce le dăruieşti: zâmbete. Cred că asta înseamnă să simţi că ai schimbat ceva în mai bine, să simţi că nu ai trecut prin viaţă ca o umbră.

Siamese Dream

Închei cu o dedicaţie pentru cei care după ce au fost la concert, au recomandat cu încredere şi au spus ‘pot sa mor fericit’:

Luna

I’ll sing for you
If you want me to
I’ll give to you
And it’s a chance I’ll have to take
And it’s a chance I’ll have to break 

Conexiuni noi ce aduc muzica veche

Aşa cum scria F. Scott Fitzgerald într-una dintre cărţile mele preferate – Tender is the night – “New friends can often have a better time together than old friends.” 

Da. Poţi să petreci ani de zile într-un continuu şantaj mutual ridicat la nivelul iubirii şi să ajungi într-o zi să te împarţi cu aceiaşi lejeritate cu cineva nou. Se întâmplă atunci când începi să-ţi critici prietenii fără să ai acea reţinere că ai putea cauza durere.

Unde rămăsesem… La conexiuni noi. Sunt mare devoratoare de conexiuni. De la sinapse – structuri ce permit neuronilor să transmită un semnal electric sau chimic unei alte celule – până la relaţiile de zi cu zi. Cel mai mult îmi place că la începutul unei prietenii se discută idei şi astfel ajung să împrumut ceea ce mă încântă. Consider că mereu am de învăţat de la cei din jurul meu.

Ultima oară am ajuns să mă întreb cât timp a trecut de când am fost la un concert. Raspunsul? Prea mult. Şi vreau şi eu să simt pulsul cum îmi creşte în timp ce membrii trupei Travis deschid un eveniment cu Selfish Jean.. 

Discutam de curând despre cum se face că la radio nu ne mai este dat să-i ascultăm pe Stereophonics, Foo Fighters, Radiohead, Smashing Pumkins. E în regulă. Nu mă deranjează că se promovează Lady Gaga, Rihanna, Smiley şi alte nume care se dau în continuu la tv – versuri potrivite pentru persoane cu IQ-uri corespunzătoare. Sunt fericită că există internetul şi că există persoane care mai ascultă şi ce-mi place mie.

Postarea aceasta vine cu un mic playlist creat în urma unui început. 

• The National – Mistaken for strangers
• Travis – Why does it always rain on me
• Semisonic – Secret Smile
• The Little ones – Lovers who uncover
• Foo Fighters – Walking after you
• Club 8 – Jesus walk with me
• Smashing Pumpkins – Never let me down
• Stereophonics – Traffic
• Rilo Kiley – Silver Lining
• The Wombats – Walking disasters
• Radiohead – High And Dry
• Sugarplum Fairy – Never thought that I’d say that it’s alright
  
• Nada Surf – Amateur

Închei prin a-mi cere scuze celor care m-au întrebat constant când voi mai scrie; a durat atât de mult deoarece aşa sunt eu, mai înceată şi… scriu când am ceva de spus. Mi-a luat o vară să spun un cuvânt. Şi am lăsat să treacă luni de zile până să scriu iar. Cea mai gri vară.

Aşteptam iarna cu mâna streaşină la inimă, cum spunea Marin Sorescu. 

Despre armonie şi stil

Atunci când o persoană este întrebată despre motivaţia întregului ansamblu de acţiuni realizate pe parcursul vieţii, aceasta va spune că doreşte să se realizeze. Este la latitudinea fiecăruia să decidă în ce domeniu. Însă, următorea aserţiune este universal valabilă: fiecare pas pe care-l facem, fiecare gând, determină ceea ce suntem. Deşi deţine un număr de înţelesuri proporţional cu populaţia planetei, termenul de realizare presupune în toate împrejurările un anumit grad de potrivire între elementele constituente – un anumit grad de armonie.

În teoria muzicală, armonia reprezintă partea care studiză acordurile în compoziţie. Compozitorii caută afinitatea perfectă a înşiruirii de note. În continuare veţi putea citi despre un artist care a atins un nivel superior al muzicalităţii în creaţiile sale.

Chanel Runway Paris Fashion Week Toamnă-Iarnă 2011-2012

Scriam la început despre modurile în care descoperim muzică; recent, s-a întâmplat să vizionez prezentarea colecţiei Prêt-à-Porter toamnă – iarnă 2011-2012 - CHANEL. Timp de aproape un sfert de oră, am ascultat şi am urmărit captivată o reprezentaţie desăvîrşită. Thomas Roussel şi Karl Lagerfeld au reuşit să creeze armonie îmbinând muzica şi designul vestimentar. Plecând de la tema muzicală principală,  The Cure – A forest, Thomas a compus o suită orchestrală care să ne introducă în peisajul vulcanic: A Frozen Forest. 

Chanel Runaway Paris Fashion Week - Toamnă-Iarnă 2011-2012

Echilibrul prezent între componentele prezentării oferă iluzia de inedit, de improvizat. Piesele colecţiei nu puteau fi expuse pe un nici alt fundal sonor. 

Presupun că vă este cunoscută senzaţia aceea de frumos estetic. Aşa numesc sentimentul pe care îl am când văd un aspect fin în modul în care este îmbrăcată o persoană. Karl demonstrează că un ansamblu de texturi de negru, lungimi până la genunchi sau mai joase şi jachete lejere împreună cu fuste şi ‘leggins’,  poate avea proporţionalitate şi stil. Deşi această colecţie se încadrează în categoria ready-to-wear, mai practică şi informală decât haute couture,  este de remarcat eleganţa pe care o denotă.

AŞA NU

Mă voi adresa ambelor sexe: dacă doriţi să vă evidenţiaţi prin ţinută, încercaţi să fiţi cât mai simpli şi să alegeţi ceea ce vi se potriveşte – nu încercaţi să copiaţi idei care nu vă avantajează. Fetelor, fără machiaje şi costumaţii de genul celor din fotografia din partea dreaptă. Cu părere de rău, menţionez faptul că aceste ‘opere’ au fost expuse în cadrul galei “UNArte” 2011, Bucureşti. Eu înţeleg că este vară şi că vreţi să-i impresionaţi pe cei de sexul opus, dar există o anumită limită de prost gust. Mai mult, machiaje atât de încărcate vor curge de la căldura şi vă garantez că majoritatea băieţilor detestă astfel de apariţii. De asemenea, un machiaj strident accentuează liniile fine şi ridurile.

Stil

Pentru cei de sex masculin propun două alternative: una office şi una mai lejeră. Sunt de evitat ţesăturile imprimate, culorile stridente şi tricourile extrem de mulate. Pentru cei pasionaţi vă recomand să vedeţi show-ul de prezentare al colecţiei primăvară-vară 2012 Dior Homme.

Închei cu un citat al unuia dintre cele mai celebre nume din lumea modei – Yves Saint Laurent: ‘Fashions fade, but style is eternal.‘

Fata aceasta cu pistrui şi voce aspră

Emma Stone în Paper Man

Când un stilou începe să lase urme pline de înţelesuri, cineva încearcă să “expire” o parte din materia care induce nelinişte în mâini. Muza care a determinat cuprinsul acestei postări este una dintre acele modele la care-mi fug gândurile când sunt întrebată cine mi-ar plăcea să fiu.

Astăzi în drum spre casă, ascultam Mark Mcadam – Driftwood. După multe tentative de a-mi aduce aminte de unde ştiu melodia, răspunsul l-am găsit acasă: Paper man. Un film în care putem urmări acţiuni lente, cauzate de stări ce oscilează între vină şi aşteptare. Principalul motiv care m-a determinat să vizionez acest film a fost prezenţa actorilor Jeff Daniels, Ryan Reynolds şi… Emma Stone. La fata aceasta cu pistrui şi voce aspră am sesizat şi abilitatea de a transmite stări diferite de la un moment la altul. Dacă nu aţi avut ocazia să vedeţi următoarele filme în care este prezentă, acestea pot fi opţiuni cel puţin “simpatice”.

Superbad 

Pentru momentele în care tu şi grupul tău de prieteni decideţi că vreţi să vizionaţi acel tip de film care să aducă râsete, să binedispună întreaga “audienţă“, Superbad este o alegere “plăcubilă”, ce presupune 7/10. Deşi într-un un rol mic, Emma crează alături de Jonah Hill, Christopher Minty-Plasee şi Michael Cera- un alt actor care-mi place mult -, situaţii în care se poate regăsi oricine. Hilar şi inteligent – combinaţia perfectă. Şi acum o dezvăluire – a doua zi după ce m-am uitat la Superbad, îmi reveneau în minte secvenţele de dans şi fredonam Jean Knight - “Do me, baby” . 

The Rocker

La fel ca şi Superbad, The Rocker te va face să râzi cu poftă. Pentru mine a fost o surpriză având în vedere că nu sunt fană Rainn Wilson. Un grup de adolescenţi şi un comediant îmbină şiruri narative care conduc către un final vesel într-o manieră distractivă. Un film uşor, potrivit pentru atunci când vrei să te relaxezi şi să te amuzi. Tot aici îl veţi putea asculta pe Teddy Geiger – un puşti cu o voce similară cu cea a lui John Mayer, care frînge inimile adolescentelor: Tomorrow never comes.  

Easy-A 

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest film este sarcasmul Emmei. Ea joacă rolul unei fete care atunci când îţi zâmbeşte, ziua ta devine mai bună. Inteligentă, veselă, frumoasă, sexy, ea încearcă să trateaze cu indiferenţă zvonurile tipice anilor de liceu. Încă un film cu ale cărui personaje se pot uşor identifica mulţi dintre noi. Mă întreb câte dintre persoanele pe care le-am cunoscut de-a lungul timpului au recurs la gesturi extreme doar pentru un pic de atenţie.. Eu aşa am ajuns să înlocuiesc ore de latină, istorie cu ore de baschet, sau să mă joc de-a “cine pierde primeşte pedeapsă”. Pe coloana sonoră se numără nume precum Cary Brothers, Simple Minds, The Yeah You’s cu melodii pe care poate mulţi le fredonează în baie - Sweet Thing – Change of seasons.

Zombieland

Voi presupune că majoritatea băieţilor au văzut deja acest film. Corectaţi-mă dacă mă-nşel. În momentul în care reprezentanţii sexului puternic aud cuvântul “zombie“,  putem observa cum pupilele li se dilată şi devin total captivaţi. Reacţia aceasta îmi aduce mereu aminte de copii care primesc o jucărie nouă… şi în clasa “jucărie” includ şi următoarele – un laptop, un playstation sau un telefon nou. Dacă nu l-aţi văzut, cu siguranţă este pe lista comediilor care nu trebuie ratate. Un lucru de admirat este scenariul – cred că unul dintre cele mai bune pentru o creaţie de tipul comedie horror. Spun asta pentru că regizorul ne plasează direct în mijlocul acţiunii – în Zombieland – şi ai putea crede că la asta se va rezuma totul, dar nu; pe parcurs se dezvoltă o mică idilă între Columnus -interpretat de Jesse Eisenberg şi Wichita(Emma) care e naturală, nu dă senzaţia de clişeu. Deşi ador ficţiunea, îmi displace să simt când lucrurile sunt forţate şi dau senzaţia de fals.

Voi încheia cu una dintre melodiile de pe fundalul filmului Zombieland,  pe care ador să o ascult când sunt pe bicicletă sau în maşină, călătorind spre o destinaţie nouă: Doves – Kingdom of Rust.

Emma Stone

5 idei, 5 cântece. În Bucureşti.

Bucureştiul vechi - Piaţa şi Bdul Brătianu

Unul dintre lucrurile care mă intrigă sunt persoanele care spun că nu au nimic de vizitat în Bucureşti. Da, ştiu ca este murdar, şi ca este extrem de cald vara, şi că există o problemă cu căţeii şi pisicile fără adăpost… dar există locuri unde ai putea să stai să citeşti o carte la umbră, sau ai putea să bei o limonadă cu prietenii sau ai putea după o noapte de povestit, râs, dansat, să te îndrepţi în zori spre casă pe străzi cu urme de ploaie şi miros de verde… Şi acum o listă a locurilor mele preferate împreună cu melodii pe care le asociez amintirilor dragi din aceste locuri.

Serendipity:  Susie Suh- Seasons change 

Prima astfel de locaţie la care m-am gândit este ceainăria Serendipity. Aici am avut ocazia să savurez un ceai verde într-o după amiază răcoroasă de primăvară alături de prieteni dragi. Muzica bună ascultată în surdină, decorul care te face să te simţi ca într-o poveste, o grădină cu trandafiri şi o bancă leagăn.

Librăria din Fundul Curţii: The Cat Empire – No longer there 

Locul acesta l-am descoperit într-un sfârşit de vară când căutam un cadou: “Kurt Vonnegut – Cat’s Cradle“. După ce întrebasem la librăria de lânga magazinul Muzica fără succes, am fost îndrumată să încerc la această locaţie. A trecut cel puţin o oră şi nu vroiam să plec, deşi cadoul era în posesia mea deja. Departe de căldură, trafic, zgomot. Şi să nu uit, nu este aglomerat. Pentru amatorii de cafea, Green Hours este aproape.  

Parcul “Grădina icoanei”: The Smiths – How soon is now 

În anii de liceu obişnuiam să mergem pe jos o parte din drumul spre casă. Era iarnă şi noi mergeam îngreunaţi de hainele de sezon. Un grup vesel şi fără griji. Parcul este încă acolo, deşi au trecut poate ani de când n-am mai schimbat o vorbă cu cei care-mi erau atunci alături. Ultima oară când am trecut prin acest loc trebuia să ajung să cumpăr bilete pentru concertul Depeche Mode care mai apoi a fost amânat. La fel de liniştit, cochet şi curat a rămas. Pe o bancă un cuplu tânăr – probabil elevi de la liceu, pe terenul de joacă se auzeau zâmbete. Cu siguranţă voi ajunge vara aceasta acolo.

Ştirbei Vodă + Gheorghe Magheru + Mihai Eminescu: Robbie Williams – Road to Mandalay

O plimbare în zori de zi, cu strângeri timide de mâini, de care-mi voi aduce mereu aminte cu drag; printre clădiri în stilul Bucureştiului vechi, pe trotuare care păreau infinite. Nu ştiu care mai este atmosfera în pub B52 – acum 3-4 ani încă era un loc decent unde să mergi să dansezi, să bei o bere şi să te simţi bine într-o noapte de vineri. Cred că ar fi mai bine să mai întrebaţi înainte să încercaţi.

Grădina Botanică: Foo Fighters – Aurora

Presupun că mulţi aţi fost deja aici. Dacă nu, vă recomand să mergeţi oricând vreţi  să vă relaxaţi un pic. Obişnuiam să mă ghemuiesc pe o bancă în ferestrele dintre cursuri destul de des. Cred că este locul pe care l-am vizitat cel mai des când eram spontană şi mi-era dor să stau de vorbă despre orice numai ca să uit de grijile din fiecare zi.

Colecţionez sunete…

Aşa cum alţii colecţionează timbre, monede, parfumuri, maşini, neveste… Aşa iubesc fiecare melodie care îmi taie respiraţia când o aud prima oară. Pe altele ajung să le ador încet, la fel de încet cum clădeşti o prietenie adevărată, sănătoasă.

Kurt Vonnegut a răspuns la întrebarea  “What’s it like to be this old?” cu următoarele cuvinte: “I can’t parallel park worth a damn anymore. Please don’t watch when I try to do it. But no matter how bad things may get for me, the music will still be wonderful. My epitaph, should I ever need one, God forbid: ‘The only proof he ever needed of the existence of God was music.’” Iar eu nu pot decât să-mi exprim aprobarea pentru acest gând.

Ceea ce vreau să aflu este cum alegeţi ce ascultaţi. Cât de mult vă influenţează ce auziţi în drum spre birou, când mergeţi la cumpărături, când ieşiţi să vă întâlniţi cu prietenii într-un local nou. Vă place sa descoperiţi singuri muzică pe care să nu o auziţi des la radio sau la tv? Sau ‘răsfoiţi’ prin link-urile pe care le postează cei din listele voastre din diversele reţele de socializare? Dacă s-a întâmplat să fiţi într-o librărie şi să întrebaţi personalul cum se numeşte melodia pe care o auziţi pe fundal, atunci nu o sa vă pară prea ciudat subiectul pe care l-am abordat. Pentru ca în ultimul timp au fost persoane care mi-au cerut des să le recomand muzică sau un film, sau o carte, sau o opinie, am decis să scriu aici despre aceste liste. Liste cu lucruri pe care ne-am dori mereu să le facem, dar pentru care găsim diverse scuze să le amânăm: bucket lists. Vieţile noastre sau a unei mari părţi dintre noi sunt alcătuite pe baza unor rutine care au scopul de a ne face să ne simţim realizaţi. Mă întreb câţi dintre noi se simt şi entuziaşti pe parcursul desfăşurării rutinei şi la finalul unui alt obiectiv atins.

Azi nu am mai citit articole ştiinţifice şi nu am mai scris cod pentru lucrarea mea de disertaţie. Azi scriu despre un film pe care l-am văzut acum trei săptămâni: Driving lessons. Unul dintre acele lucruri care nu sunt comerciale şi pe care le descoperi din întâmplare. Am rămas plăcut surprinsă de un simţ al umorului fin şi de un mod decent de expunere a opiniilor; fără vulgaritatea aceea atât de prezentă mereu în jurul nostru. Un alt lucru care m-a încântat este lista de soundtrack-uri: “One Door Opens – Richard Thompson“ m-a dus cu gândul la ultimul lucru pe care l-am bifat pe bucket list-ul meu. Irlanda. Sunt sigură că fiecare are o astfel de destinaţie la care visează. Tot pe coloana sonoră a acestui film l-am ascultat pe Sufjan Stevens. The Talles man, The Broadest Shoulders este unul dintre acele cântece care te face să-ţi fie dor de copilărie. 

Sunt conştientă că unele persoane nu vor aprecia sugestiile pe care le fac; e normal, suntem diferiţi. În final vreau să vă spun să nu vă aşteptaţi să citiţi despre glume proaste sau despre cât de rău stăm pe multe planuri, sau despre lamentări patetice. Cred că sunteţi de acord că avem parte zilnic de raţia suficientă la birou, la şcoală, în metrou, la supermarket..

Sper că v-am adus măcar un zâmbet pe chipuri şi că vă delectaţi cu propunerile pe care le-am făcut. Dacă aveţi preferinţe, idei, întrebări, scrieţi-mi şi mă voi strădui să vă ascult.