Rivers of books
Într-una dintre multele nopți târzii, discutam cu a mea Cati despre cele mai plăcute mirosuri.
„- Lămâia!
– Mmm.. iasomia?.. știu! mirosul de cărți vechi sau noi.”
Unul dintre lucrurile care mi-au adus reputația de ciudată. Da. Prima reacție pe care o am atunci când achiziționez sau primesc o carte, este să o respir adânc. Apoi o închid brusc. O măsor, îi analizez coperta și devin nerăbdătoare cu gândul la momentul în care voi rămâne singură și voi putea începe să o citesc.
Obișnuiam să îndoi colțurile. În urma unei observații venite tot de la Cati după ce îi înapoiasem „Moartea lui Ivan Ilici”, mi-am corectat această deprindere. Am început să folosesc ca semn de carte cartonașe pe care de obicei se testează apa de parfum. Tot demult obișnuiam să citesc în metrou. Știu exact cartea la care am decis că e aproape imposibil acest lucru: Roșu și negru a lui Stendhal. De ce? Păi… cum de ce? Cine să mai asculte conversațiile telefonice interminabile ale dragilor noștri concetățeni? Sau discuțiile la volum maxim despre cine cu cine s-a mai certat la tv și care de multe ori începeau cu: Auzi fată (ca să nu zic fă) ai văzut cu cine s-a căsătorit cutărică? vomit! fă, eu sunt păpușă față de aia.. 🙂 Poftiți limbaj de domnișoare.. Mă uitam de multe ori cu dispreț și milă la asemenea specimene, dar mă întorceam rapid la laboratoarele mele de ingineria reglării automate, tehnici de optimizare sau sisteme ierarhizate de conducere la care întârziam aproape mereu.
În ultima zi a acestei săptămâni care a fost dedicată cărților, eu nu vă scriu o frază de la nu-știu-ce-pagină a unei cărți al cărui nume să nu vi-l dezvălui. Am văzut că e la modă, dar și moda asta, vedeți dumneavoastră… nu trebuie mereu să o urmați (:
În schimb vă redau trei citate care poate vă vor atrage și veți găsi în cărțile corespunzătoare prieteni tăcuți, în ale căror scrieri să vă identificați și să găsiți posibile răspunsuri la întrebări sau situații pe care le trăiți.
„Live by the harmless untruths that make you brave and kind and healthy and happy. – Trăiește conform acelor neadevăruri inofensive care te fac să fii curajos, și bun, și sănătos și fericit.” – Kurt Vonnegut, Cat’s Cradle (Leagănul pisicii).
– cartea mea numărul 1. Așa cum există un suflet pereche, așa există o carte pe care să o consideri cea mai bună. În loc să vă adaug un link cu biografia lui Kurt, v-am făcut trimitere la un articol referitor la un set de „reguli ” dat de scriitor.
„În fruntea tuturor, cea mai aproape de el, alerga spre trăsură o fată cu părul negru şi foarte zveltă, neobişnuit de zveltă, cu ochii mari, negri, îmbrăcată într-o rochie galbenă de stambă şi legată la cap cu o basma albă, de sub care îi cădeau, răsfirîndu-se pe umeri, şuviţe buclate de păr. Fata striga din fugă ceva, dar văzînd un străin, nu se mai uită la el, ci se întoarse şi se depărta rîzînd.” – Război și pace, Lev Tolstoi.
Eram într-a 9-a când am devorat cele două volume. Am văzut și o miniserie după, doar pentru minunata împletitură de povești.
„— El e Colin, spuse Isis. Colin, ţi-o prezint pe Chloe.
Colin înghiţi în sec, amuţind. Gura i se umplu parcă
de-un gust de răzătură de clătite arse.
— Bună ziua! spuse Chloe…
— Bu… Sînteţi aranjată de Duke Ellington? întrebă
Colin… Şi-o rupse la fugă imediat, convins c-a spus o
nerozie.” – Spuma zilelor, Boris Vian.
O poveste atât de frumoasă… despre căutarea unei iubiri desăvârșite. Eu l-am început pe Boris Vian cu Iarba roșie și am ajuns să citesc orice operă a lui. Dacă ar fi după mine, ar intra în lecturile vieții.
Cam astfel am ales eu să-mi arăt admirația pentru aceste minunate obiecte. Închei această săptămână cu una dintre sursele de inspirație pentru Spuma zilelor:
pitealand 