Cum am petrecut începutul…

…unei nopţi pe care o voi păstra,  în cutiuţa mea cu jocuri de copii. Am decis să păstrăm aici suveniruri ale unor întâmplări frumoase, simple.  Începând cu momentul în care am retrăit aşteptarea într-un aeroport.

Şi aşa au ajuns Smashing Pumpkins să stea cuminţi, ascunşi, înconjuraţi de pereţii de staniu reliefând un carusel. Părţi dintr-un suflet frumos. Adunate cu răsuflări tăiate, îngheţând în  aşteptare şi entuziasm.

Smashing Pumpkins

Smashing Pumpkins

Cum am ajuns aici? Totul a început într-o dimineaţă cu soare şi frig. Şi muzici, şi faze, şi Marin Sorescu. Săream în pat dintr-o melodie la alta, ca şi cum aş fi plutit de pe un nor pe altul. Unul mai uşor, altul mai albastru, altul mai vioi… Uite şi unul pe care ma voi opri să respir mai adânc si mai prelung.

Are şi nume: Smashing Pumpkins, evident. Ca urmare, am achiziţionat bilete la concertul de pe 1 decembrie din Gasometer, Viena. O zi care părea că-mi citeşte nerăbdarea şi s-a grăbit să treacă. După paşi rapizi şi o alergare uşoară, timp în care îi aruncam o privire răutăcioasă gândului că poate vom întârzia la concert, am zâmbit bucuroasă că lăsam acel gând în urma, rătăcind în ceaţa deasă din Bratislava.

Pentru a… patra oară în Viena. Şi mai fericită. Plăcut uimită că la coborârea din metrou, glasuri care vorbesc română se îndreaptă tot spre concert. Despre locaţie vă pot spune că aici se observă diferenţa… evenimentul foarte bine organizat, sala aerisită, nu există împărţire a locurilor astfel încât să ai bilet şi să nu se vadă nimic aşa cum se întâmplă la multe dintre concertele din ţară. Oamenii aceştia pe care latinii tind să-i eticheteze ca reci,  m-au impresionat prin bun simţ şi educaţie.

În sfârşit am ajuns. Pe scenă intră doi băieţi şi o fată care par că au călătorit din anii ’70 ca să ne încânte cu imaginea si vocile lor: Ringo Deathstarr. M-am îndrăgostit de melodiile lor. Simţeam fiecare notă, îmi sticleau ochii. Apropiam muzica de mine până când pulsul meu lua ritmul ei. Ce mai.. o beţie din care nu vroiam să mă mai trezesc. Cu siguranţă voi încerca să mai ajung la concerte ale lor pentru a asculta cântece precum Kaleidoscope şi So High

După ce Ringo Deathstarr părăsesc scena, urmează o pauză în care sunt schimbate instrumentele. Apoi, întâmpinaţi de strigăte, aplauze şi ardoare, îşi fac apariţia membrii trupei Smashing Pumpkins. Nu aşteptasem momentul acesta decât de la vârsta de 13 ani. Îi ascultam atunci când eram veselă, atunci când eram supărată, atunci când eram revoltată, atunci când eram încântată, atunci când eram singură şi atunci când petreceam nopţi târzii de vară cu două prietene, undeva departe de tot ce înseamnă urban. Pe vremea când copii de vârsta noastră nu ştiau ce înseamnă deprimat. Şi mai şi citeau, chiar se chinuiau să şi gândească. Ştiu… greu de crezut.. un asemenea efort..

Billy Corgan a ajuns la nivelul acela în care atinge perfecţiunea în ceea ce crează. Pentru că iubeşte ceea ce face. Pentru că face ceea ce iubeşte. Controlează chitara şi compune cântece care induc stări şi sentimente în ascultători, şi-ţi mai solicită şi neuronii. De fiecare dată când ascult Bullet with butterfly wings îmi aduc aminte de vremea când anxietatea adolescenţilor era doar normală, nu şi depresivă.  Să-l văd cântând live… a fost ca şi cum am primit dovada că există perfect real. Încă un lucru pe care îmi doream nespus de mult să-l am trecut pe bucket list-ul meu.

Pentru cei cărora le plac, şi pentru cei curioşi, setlist-ul de la concertul din Gasometer:

1. Quasar – deşi nou, la fel de genial ca şi Zero..nu ştiu cum ai putea reuşi să rămâi nemişcat..

2. Panopticon – ador cât suflet ascult:

 Jeff Schroeder

chitarist al trupei Smashing Pumpkins incepând cu anul 2007

Rise

Love is here
Don’t make me wonder
Lights never clear
Trace those wounds

Use the views
To build don’t prove
Don’t make me suffer…

3.  Starla – face parte din categoria celor mai bune creaţii muzicale lansate până în acest moment. Pentru cei care apreciază sunetul creat de chitări şi versuri dictate de bătăile inimii.

No more words, just you and I
High in the sky…

4. Geek U.S.A. – şi aici, ca şi la Quasar nu poţi să stai pe loc.

5. Muzzle – atunci când ai impresia că artistul trăieşte în locul tău şi cântă ceea ce simţi.

6. Window paine – una dintre primele melodii pe care le-am ascultat pe repeat, copilă fiind.

 Do what you got to do
And say what you got to say
Do what you got to do
Yes, start today
Start today… 

7. Lightning strikes – vă rog.. ascultaţi şi varianta de pe album.. eu nu mă pot decide care variantă îmi place mai mult..

Life on telephones/Love on open roads
Into great unknowns I stumble brightly
Indigo/breathless yet
I’ll link to your regret
Sunflowers as teachers pets/Bent from lightning
I’ll bet/I’ll bend for you
Shadows give your light to me
Shadows give your light to me.

8. Soma – eram pe vremea când nu toată muzica şi nu toate cărţile aveau tente sexuale. Celor care ştiu că nu totul se rezumă la sex, şi care mi-au povestit că după o noapte aiurea nu te simţi decât stânjenit din cauza faptului că n-ai nici o treabă cu persoana care a dormit lângă tine.

Didn’t want to lose you once again
Didn’t want to be your friend
Fulfilled a promise made of tin
And crawled back to you. 

9. Siva – genial.

Way down deep within my heart
Lies a soul that’s torn apart
Tell me, tell me what you’re after
I just want to get there faster.

10. Oceania – aştept albumul, aşa cum aştept prima zăpadă în fiecare an.

try to wait
walk the cliffs of your rock nation

find the fate of me
my mistake
as the last remaining soldier

wars take the place of you.

11. Frail and Bedazzled – din 1994. Şi acum imaginaţi-vă trei copile sărind în pat şi crezându-se la concert. Unele dintre noi aveau chiar un crush pentru Billy Corgan.

So, now listen here
I wanna be, ohh so clear
I lost my soul, lost I’ll stay
Between your hands, and my beliefs.

12. Silverfuck – atunci când ai inima făcută franjuri.

I hear your winter
I hear your rain
I’ve failed your summer ways.

13. Pinwheels – şi am şi dansat pe muzica asta. Nu cred că am mai dansat vreodată aşa..

Floating away, I think I’ll stay
[as the fuse]
Floating away, I think a day with you
Floating away, I think I’ll stay

Next to you
Finding a way to make the loss in you
Cuz you don’t deserve me
But I deserve you
Flowers for the May Queen

But life for the prayers
If nobody wears
And what is loss, if I’ve got you.

14. Pale Horse – o combinaţie perfectă de sunete şi cuvinte.

when they locked you up
they shut me out
and gave me the keys so i could show you ‘round
but we were not allowed
omens of a daydream, a cottage you’re bound
by thorazine
fluorescein
fluorescein
thorazine
they give you this
they take away that
fluorescein..

15. Thru the Eyes of Ruby – ocupă un loc fruntaş în istoria muzicii rock. Nu mai este loc de nici o urmă de îndoială în privinţa geniului lui Billy.

wrap me up in always, and drag me in with maybes
your innocence is treasure, your innocence is death
your innocence is all i have.

16. I am One – răspunde la multe dintre întrebările pe care începem să ni le punem atunci când suntem adolescenţi.

I am one as you are three
Try to find a messiah in your trinity.

17. Cherub Rock – „Who wants honey, as long as there’s money…” sau cine vrea calitate, cine vrea să asculte Smashing Pumpkins, când se cere nuditate, vulgaritate şi fals?…

18. Tonight, Tonight – ştiţi momentele acelea în care un cuplu este inconjurat de o mare de oameni, dar sunt atât de îndrăgostiţi încât totul dispare şi rămân doar ei şi melodia pe care împart îmbrăţisări sincere şi realizează că nimic altceva nu mai contează?

We’ll crucify the insincere tonight
We’ll make things right
We’ll feel it all tonight
We’ll find a way to offer up the night
Tonight
The indescribable moments of your life
Tonight
The impossible is possible
Tonight
Believe in me as I believe in you
Tonight..

La encore, s-a cântat împreună cu publicul.

19. For Martha –  … nu există cuvinte pentru cât ador cântecul acesta..

whenever I run
whenever I run to you lost one
it’s never done
just hanging on

just past has let me be
returning as if dream
shattered as belief

if you have to go don’t say goodbye
if you have to go don’t you cry
if you have to go I will get by
someday I’ll follow you and see you on the other side.

20. Zero –  realizezi la ce nivel a ajuns această formaţie când te uiţi în jurul tău şi toată lumea cântă.

my reflection, dirty mirror
there’s no connection to myself
i’m your lover. i’m your zero
i’m the face in your dreams of glass
so save your prayers for when we’re really gonna need ‘em
throw out your cares and fly
wanna go for a ride?

21. Bullet with Butterfly Wings.

And what do I get, for my pain?
Betrayed desires, and a piece of the game
Even though I know – I suppose I’ll show
All my cool and cold-like old job
Despite all my rage, I am still just a rat in a cage
Then someone will say what is lost can never be saved…

Da. Au păstrat pentru final cea mai apreciată piesă. Încercam să-mi imaginez cum te simţi când ai atâtea persoane care te ascultă şi te respectă pentru ceea ce le dăruieşti: zâmbete. Cred că asta înseamnă să simţi că ai schimbat ceva în mai bine, să simţi că nu ai trecut prin viaţă ca o umbră.

Smashing Pumpkins - Siamese Dream

Siamese Dream

Închei cu o dedicaţie pentru cei care după ce au fost la concert, au recomandat cu încredere şi au spus ‘pot sa mor fericit’:

Luna

I’ll sing for you
If you want me to
I’ll give to you
And it’s a chance I’ll have to take
And it’s a chance I’ll have to break 


Acest articol a fost publicat în Bucket lists, Sunete și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cum am petrecut începutul…

  1. Adriana Petcu spune:

    Smashing Pumpkins au fost si sunt pentru mine ca si acel „fairy dust” de care mentionezi intr-un blog de-al tau. Vor face mereu parte did mine (Smashing Pumpkins for me were and still are like that „fairy dust” that you mention in one of your blogs. They will always be a part of me)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s