13.

o pisică neagră adorabilă (:

Ador numărul 13, pisicile negre, bufnițele, zilele de vineri și zilele ploioase. Și detest superstițiile. ”Nu te spăla lunea că te urăste lumea, nu te întoarce  din cale că va fi jale, nu împrumuta vineri nimic când îți zic.” Replici ce m-au făcut mereu să-mi dau ochii peste cap. Știu, este probabil unul dintre cele mai lipsite de respect gesturi, însă încercați să mă înțelegeți: am fost mereu atrasă de partea de real, de fizică, matematică, anatomie, …de certitudini. Nu de aberații enervante, inventate de o persoană mai slabă de caracter, în momente de nesatisfacere și milă de sine. Atunci când îmi este servit un astfel de ”motiv”, auzul meu refuză să mai funcționeze corect, și am senzația că ascult un disc zgâriat de vinil. Cum am ajuns să fiu așa revoltată în privința acestui subiect? Hmm… Să fie oare faptul că de fiecare dată când vărsam sare, pășeam cu stângul când plecam undeva, mă întorceam din drum (deoarece dacă îmi amintesc că am uitat ceva important acasă cum ar fi pașaportul și urmează să plec în altă țară, sunt atât de încăpățânată încât mă întorc din drum.. închipuiți-vă!) urma o întreagă scenă ce se termina de fiecare dată cu aceiași concluzie: ești superficială.

”Ba mie îmi place să mă cred chiar riguroasă.” rămânea mereu la mine în gând pentru că îmi displace să consum energie degeaba. Așa că-mi permit să i-o întorc lui Stănescu: dacă nu am fi superstițioși, nu am fi doar niște mașini.  Am înceta doar să ne mai fie frică de obiceiuri născocite în urma eșecurilor personale ale unor minți slabe. Pentru mine, faptul că nu am nevoie de superstiții, că m-am opus vehement îndoctrinării cu un astfel de sistem, mi-a permis să-mi pun întrebări într-un mod liber, să caut explicații, să mă informez (pentru că da, internetul nu este doar pentru porn și facebook) și să-mi formez astfel singură opinii.

(: unii oameni sunt mai răi decât cei din lumea necuvântătoarelor. Dovada vie. Enjoy!

După cei douăzeci și cinci de ani, am învățat că totul poate fi explicat logic. Când îmi pare că aș putea schimba ceva în concepțiile interlocutorului, încep să întreb: ”Dar de ce spui că-mi va merge rău? Ceea ce urmează depinde de mine și de cum controlez eu situațiile în care sunt implicată, nu crezi? Și dacă țața Leana îți spunea că mâine mă va călcă o mașină pentru că așa a văzut ea în cărțile de joc, tu o credeai?… Dacă vrei îți demonstrez matematic ce probabilitați există și câte combinări posibile pentru cărțile alea de carton în care crezi atât. Cred că știi deja povestirea lui Creangă, Prostia omenească.” Bineînțeles că se lasă cu supărări, dar tare mi-e greu să fiu diplomată uneori. Suntem deja la un nivel suficient de avansat al științei pentru a mai crede în prostioarele acestea.

Ca idee, propunere, opțiune… numiți-o cum vreți voi, pentru cei care își cheltuiesc banii pe pietre aducătoare de noroc, talismane, dat în cărți, sau dat acatiste (daaa! sunt conștientă, aici voi atinge un punct sensibil și-mi voi aduce ceva gânduri rele): ați putea foarte bine să vă cumpărați o carte, sau să mergeți la o piesă de teatru, sau să investiți în orice altă activitate care, într-adevăr, să vă ajute.