Foo Fighters – Arlandria

Îmi amintesc perfect ziua ploioasă de toamnă în care am aflat despre ei: pauză, locul de lângă fereastră de la etajul 2 al liceului și un băiat care mi-a trezit curiozitatea cu CD-ul pe a cărui coperta neagră scria: Foo Fighters.

Dacă ar fi să vă spun care este formația mea preferată, una singură, răspunsul a fost mereu același de atunci: Foo.  Poate unul dintre cele mai frumoase momente a fost atunci când am aflat că se află și printre preferații lui Cati. Nu avem noi prea multe lucruri care să ne placă amândurora, dar ei sunt acolo, alături de Bob Dylan, deltă, pisici, Irlanda, Scarlett Johansson, Eliade, Vonnegut, Vian, merele verzi de la țară, gutuile pe care le păstra pentru mine deși Dănuța ar fi putut face marmeladă minunată, Cronțănel – cel mai bun tort din lume(deși o greșeală), Monk și K, Guinness, traseele montane, întrecerile subacvatice… și mă opresc pentru că realizez că ar putea deveni o listă infinită. (:

În Arlandria, Dave povestește despre locul în care a crescut după divorțul părinților săi și cum a învățat să nu mai încerce să respecte așteptările unor oameni care nu știu să aprecieze.

Acest articol a fost publicat în Bucket lists, Infinite playlist, Sunete și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s