Arctic Monkeys – Do I Wanna Know?

Este natural să visez că plec în deltă cu frații mei mai mari, Alex Tuner, Jamie Cook, Nick O’Maley, Matt Helders, și adun pisici fără casă pe drumul de întoarcere spre concertul acestora din București. Fără griji, cu imaginea adierii calde ce lasă umbre timide în lanurile de grâu. Fericită până în brațul ultimului cromozom din ADN-ul fiecarei celule ce reprezintă parte a compoziției mele. Așa se întâmplă când adorm ascultând muzica lor. De la început până în prezent, de la „Mardy Bum” la „Fluorescent Adolescent”, iar de acolo până la „Suck It And See”, și acum la „Do I Wanna Know?”, universul meu a ajuns mai aproape de a fi desăvârșit datorită lor.

Nu cred în dragoste la prima vedere, dar cred în dragoste la prima audiție. „Do I Wanna Know” a reușit să-mi capteze fiecare slot al atenției, curiozitatea și să activeze complet predispoziția genetică de a răspunde la muzică. Magnetism: eu și AM. Endorfinele mele dansează pe ritmul, succesiunea de note și armonia specifică Arctic Monkeys.

Cântecul este ridicol de bine compus, perfect mulat pe formele emoțiilor pe care le determină. Alex Turner a menționat că au pornit de la „R U Mine”: „Am descoperit ceva ce merită explorat în înregistrarea piesei respective. Do I Wanna Know a fost primul lucru descoperit în căutarea noastră.”

Pentru că cel mai bun mod de a demonstra este un model matematic, aveți aici formula pe care o atribui celor de la Arctic Monkeys:

                                     AM = Inteligență nativă + Stil + Talent

Anunțuri
Publicat în Bucket lists, Infinite playlist, Sunete | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

STROMAE – Peace Or Violence

Stromae

Paul Van Haver

Toate protestele ce se desfășoară în ultimul timp, m-au determinat să scriu despre Paul Van Haver. Cine este? Băiatul acesta interesant, cu un chip încântător, atipic, atrăgător, care cântă sub numele Stromae(o anagramă a termenului Maestro).

Videoclipurile ce par desprinse din realitate, muzicalitatea limbii franceze, chipul nu prea fotogenic, dar pe care lumina și umbrele crează trăsături plăcute și rare, și cele mai frumoase mâini pe care le-am văzut la un reprezentant al sexului masculin, m-au făcut să nu mă rezum la a asculta doar cântecul care a ocupat prima poziție în topurile muzicii din Europa pentru câteva săptămâni, „Alors On Danse”. Astfel, am descoperit melodia „Peace Or Violence”. Solistul îi invită pe cei care folosesc degetele pentru a forma un „V”, să se întrebe ce semnificație are acest gest: este un semn al păcii sau este un „V” de la Violență?

Voi ce credeți?

Publicat în Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mircea Baniciu – Ploaia

Mi se spune deseori că am avut o copilărie tristă. Tristă în sensul că n-am avut tv, tovarăși de joacă, prieteni din scara blocului. Nu știu multe dintre desenele, filmele, jocurile la care cunoscuții mei reacționează cu un „Mamă! Cât îmi plăcea … când eram mic!”. Cu toate acestea, nu am simțit niciodată că aș fi pierdut și nu mă trece nici o melancolie. Tot timpul mă gândesc la faptul că există mult mai rău și că nu am nici un motiv să mă plâng.

Aveam, însă un radio, la care se difuzau tot felul de emisiuni.. îmi amintesc în mod special una care se difuza dimineața și în timpul căreia se faceau dedicații și urări de bine cu ocazia zilelor de naștere. Muzica româneasca prima prin nume precum Pheonix, Valeriu Sterian, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu. Am amintit doar câteva.

Sânzienele, dragile de ele, m-au inspirat să vă prezint astăzi preferata mea din discografia lui Baniciu: Ploaia. Deși instrumentalul este o copie după „Sultans Of Swing – Dire Straits”, și eu detest copiatorii, regăsesc urme ale ideologiei mele despre viață în versurile lui Andrieș. Atât de tare mi-a plăcut, încât una dintre listele de ascultat se numește: „Dimineaţa m-am trezit, lângă mine te-am găsit”.

Și.. ca să fiu sinceră, cred că am avut cele mai distractive și instructive vacanțe posibile. Preferam coroana de sânziene și flori de câmp cuprinsă în jurul mijlocului de copilă, celei de lauri și trandafiri, pe care o purtam la serbarea de dinaintea începutului vacanței de vară.

Am văzut Peter Pan, de abia aseară, și am adormit fără să realizez că e noaptea de după Rusalii, zâmbind zânelor și dârei lăsată de praful plin de sclipirea magiei. Nu e de mirare că sunt atrasă de Sânziene. Doar mi se spunea în fiecare noapte de dinainte de 24 iunie, că acestea sunt zâne iubitoare de dreptate, ce ne veghează visele.

Publicat în Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Eric Clapton – Layla

Sunt nopți în care visez pe muzică. Diminețile următoare, mă trezesc, fredonez și apoi apăs butonul de play, pentru a asculta și pentru a fi din nou uimită de un cântec pe care, după zeci de audiții, credeam că-l cunosc. Și uite că reușește să mă surprindă mereu. Cam așa definesc eu o creație desăvârșită: Layla. Tot astfel simt și referitor la oamenii îndrăgostiți.

Cel mai mult îmi plac studiile acelea efectuate de diverși „oameni de știință” prin care se afirmă că dragostea durează maxim 3 ani… Eram sarcastică, desigur.

Dacă sunteți îndrăgostiți pe bune, nu vă lăsați influențați de părerile unora care doresc să se audă vorbind, să-și hranească ego-ul și, poate să-și aline frustrările aduse de singurătate. 

„Layla And Majnun”( „Possessed by madness for Layla”), un vechi poem persian, urmărește povestea iubirii unui bărbat pentru o femeie inaccesibilă lui. Poemul și conflictul creat de faptul că Eric Clapton a fost îndrăgostit fără speranță de soția lui George Harrison, au reprezentat inspirația pentru ceea ce avea să devină o declarație irevocabilă, începând cu unul dintre cele mai recunoscute riff-uri de chitară. Înregistrată sub numele formației Derek And The Dominoes, al cărui fondator a fost Eric, melodia a fost ultimul efort al acestuia de a-i demonstra dragostea sa lui Patti. Disperarea nereușitei l-a aruncat pe artist timp de câțiva ani,  în borcanul abuzului de heroină.

Publicat în Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Visage – Fade To Grey

Fade To Grey reprezintă o perlă din partea „întunecată” a scenei electro de la începutul anilor ’80. Inspirat de stilul nemților de la Kraftwerk, acesta poate fi ușor denumit imnul genului new age.

Membrii formației Visage au reușit să creeze o muzică plăcută și ritmată, combinând stilul post-disco cu synth-pop. S-au ajutat de instrumente precum CR-78 pentru tobele ‘analogice’, Odyssey pentru synth bass și solo, prototipul Simmons pentru unele bătăi de tobe, și o ‘mașină de corzi’ pentru reproducerea sunetului Vibrato înalt de corzi analogice.

Întreagă creație strigă tristețe. Versurile reflectă impresia solistului Steve Strange după o excursie în Berlin la începutul anului 1981. „Totul părea gri, ciudat, amenințător, Și apoi am zărit un bătrân obosit, ajutându-se în mersul său de un baston. Obosit, dezamăgit de viață. Și atunci, imaginea cântecului Fade To Grey, mi-a apărut în gând” povestea solistul despre momentul în care privea peste Zidul Berlinului.

Și evident – varianta strofelor în franceză reliefează și mai frumos acea „tristesse”.

Sens la pluie comme un été anglais
Entends les notes d’une chanson lointaine
Sortant de derrière un poster
Espérant que la vie ne fût si longue.

Publicat în Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gene Kelly – Singing In The Rain

Plouă de vreo două săptămâni. Nu doresc prezența căldurii. Mirosul de iarbă proaspăt tăiată, atenuat de stropii reci, îmbinat cu urmele lăsate în aer de ultimele flori de liliac, reprezintă motivul fericirii mele de acum. De aceea, am ales să vă prezint interpretarea melodiei „Singing In The Rain” – Gene Kelly.

Plimbându-mă pe străzile cochete ale celui mai verde oraș în care am locuit până acum, refrenul și-a făcut loc în cel mai natural mod pentru a ajunge din registrele memoriei senzoriale să mă acompanieze muzical.

Versurile au fost scrise de Arthur Freed după observarea unui om mergând prin ploaie în pași de dans, iar muzica a fost compusă de Nacio Herb Brown. Mai târziu, Alfred, devenit producător pentru MGM, a creat bine-cunoscutul musical „Singin’ In The Rain”.

Vă las acum în să-l admirați pe Gene dansând:

Publicat în Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

The Who – Baba O’Riley

Nu știu alții cum sunt, dar eu când îi ascult pe cei de la The Who, sunt fascinată. „Who’s next” este unul dintre acele albume minunate pe care vă spun că nu veți regreta daca îl veți asculta.

Baba O’Riley. Îmi găsesc cuvintele așa de greu cânteodată… Dar știu că se întâmplă pentru că încerc să trezesc curiozitatea în cei ce citesc rândurile pe care le scriu. Baba O’Riley este un cântec spectaculos, captivant, puternic, fenomenal, incredibil. Modul în care intro-ul te conduce către melodia principală, îl simți ca pe o gură de aer, după un moment în care simți că te sufoci. Partea mai soft este ajustată perfect în cadrul compoziției, oferind dinamicitate per total.

Inspirația pentru titlu se regăsește în două surse: Mehe Baba, guru-ul spiritual al lui  Pete Townshend și Terry Riley, un compozitor experimental, minimalist, admirat de Pete. Multe dintre riff-urile și efectele sonore de pe album reprezintă influențe ale lui Riley.

Partea în care se poate auzi viora îi aparține lui Dave Arbus, membru al grupului East of Eden(voi scrie despre ei). Solo-ul subtil devine frenetic pe măsură ce talentatul Dave face trecerea la o altă viteză de execuție. Vocea lui Dalrey umanizează interpretarea lui Townshead, iar bateristul Moon impune un ritm incendiar prin hiperactivitatea sa.

Șiii versurile ce-mi vin perfect mulate acum: I don’t have to fight to prove I’m right. Pentru că ieri am realizat unul dintre cele mai importante obiective pe care mi le propusesem în această viață. (:

Publicat în Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu