First day of January in my neighborhood, or A long awaited winter

The story begins with a girl that spent Christmas Eve, and then New Year’s Eve alone. But not lonely.

I guess I felt this coming since visiting Andra Lia and Moni in Copenhagen at the end of November. It started with a long walk on the beach, rosy cheeks, stone cold hands and irregular heart beats during the Angus & Julia Stone concert. The funny shapes of my breath in the chilly air after a run around the Bagsværd Sø were next. The kanelsnegle lovely smell, the aromatic chai latte at Cafe Retro, the colorful smiles of happy girls and the thought of bittersweet memories since long ago, followed through.

IMG_20150101_142704December was a short movie with new friends, ice skating weekends, Glühwein evenings, work Christmas parties and after-parties, and lots of smiles. Still, it arrived: a sneaky fear of being alone in München at the end of this month. 

But then.. there was a mixtape as a Christmas present, and an unexpected evening out at Café Kosmos, and a letter from a dear friend.

And finally the snowflakes began to fall. White, puffy, shiny little perfect forms, were slowly covering everything. It was better than the traditional tasty food, hot wine, Christmas carols, drinking, dancing, better than being published in scientific journals, being appreciated for your good work, making everyone proud, better than chocolate, weed, pretty dresses, nice perfume, sauna, massages, movie nights, brownies, being in a relationship, almost better than getting lost in Lisbon. This feeling of complete, utter freedom and adoration. This is what makes me truly happy. Only the snow and the ocean can make me feel like this.

So there it was: the white Christmas I was longing for.

The days that came after, found me wishing so badly it did not stop. And it didn’t. The road to work felt like a journey through an immensely pearly desert.

The hills became slopes for pretty little people and all kinds of sledges. I always thought that a perfect winter globe should sound like a full slope.

2014 ended with a glass of red wine, watching fireworks and The Grand Budapest Hotel.

2015 started with lovely sunshines looking down the amazing crowd of beautiful and innocent souls.

Until next time, guten Rutsch!

Publicat în Bucket lists | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

München, muzici și mișcare.

Nu știu câte persoane observă apariția neașteptată a unor lucruri, chipuri, nume, locuri, atunci când te gândești întâmplător la ele, și… nu știu exact cum se face, dar urmează o perioadă pe parcusul căreia, cea mai ciudată parte a creierului meu detectează tot felul de asociații între aceste lucruri.

DSC_0376

On the way to Berlengas. Copyright: Miguel Pereira.

Astăzi, de exemplu, am avut o zi tare stranie: cu gândul la valurile verzi ce au ca destinație coasta de vest a Portugaliei, cu fizicul întins la soare pe colina din Olympiapark, povestind despre tot felul de amintiri din România, pentru a realiza că 24 august e un fel de zi a mea – sărbătoresc un început. Simt ca o copilă confuză. Așa că.. nu e de mirare că nu am mai scris aici.

Bine, ca să fiu sinceră, nici nu am mai avut timp. Nu mai am timp de stat la calculator. Dacă este valabilă și pentru voi dorința de a evada… recomand mișcare – de la softball(da, am jucat și am simțit iar adrenalina la nivelul copilului ambițios de 10 ani care vrea să câștige meciul de volei dintre două echipe de primară) până la surful de care m-am îndrăgostit și continui să mă îndrăgostesc de fiecare dată când mă-ntorc la ocean.

Apoi… călătorii. Acolo unde visați să ajungeți(dacă München e pe listă, scrieți-mi și dacă nu sunt plecată-n lume sau prinsă în provocările proiectului meu de cercetare, vă scot la un ceai de ghimbir). Și muzică bună. Ultimul concert la care am fost, Tame Impala… Urmează Angus & Julia Stone, frații al căror nou album îl ascult pe repeat – Sitting here now beneath them stars, makes me wanna take them wings to my arms (:

A, n-am mai shareuit muzici, articole, cărți, decât cu cine mi-a cerut și cu cine îmi scrie câteva rânduri ocazional.

Pentru că vorbeam de lucruri care insistă să-și facă simțită prezență în prezentul meu, litera M a devenit preferata mea. La fel ca și sunetul numelui meu rostit cu un ușor accent.

Publicat în Bucket lists | Etichetat , , , , , , , , | 1 comentariu

Aiming for perfection – The Mono Jacks

The Mono Jacks

The Mono Jacks
copyright @Grim

Cea mai rară nuanță de roșu – a macilor firavi, cea mai rară grupă sangvină: AB. Doar 4% din populația planetei.. Știați că aceasta este originea numelui formației AB4? Pentru cei mai tineri, Doru Trăscău, solistul trupei AB4, obișnuia să ne cânte și să ne încânte cu melodii precum ‘Să‘, ‘Mult prea’‘Cum ar fi’ și ‘Break’. De fiecare dată când reascult albumul Toxic, zâmbesc, țopăi, cânt și identific fiecare moment pe care l-am asociat cu această muzică. Atunci când aveam teză la mate și îmi trepida patul din cauza manelelor pe care le ascultau vecinii, atunci când mergeam în aplicații pe Făgăraș, Piatra Craiului, Leaota, cu școala de ghizi montani, atunci când eram împreună cu Cristiana și Carmen la concertul celor de la Placebo și cei de la Ab4 cântau în deschidere..

Apoi a fost rândul cântecului ‘Never Been A Liar’ să fie pe repeat. Îmi plăcea că dacă îi aveam în playlist printre Foo Fighters, Bush, Fuel, Garbage, Placebo, Marcy Playground, Tonic, se încadrau perfect. Mai există doua voci pe care le găsesc la fel de speciale ca cea a lui Doru și similare într-o anumită măsură: cea a lui Gavin Rossdale – Glycerine și vocea lui Alex Band în timp ce interpreta Wherever you will go.

The Mono Jacks
copyright @Grim

Nu cu mult timp în urmă i-am descoperit pe cei de la The Mono Jacks, cu Doru – vocal/chitară, Florin Vasile – chitară/back vocal, Dorian Cazacu – baterist șiii… Alex Tomescu – bass, sau Grim (: pentru cei cunoscuți. Nu am aflat despre ei citind reviste, nici citind articole pe net, ci datorită lui Grim. Precizez acest fapt pentru a sublinia la ce nivel sunt promovați în comparație cu Inna, Alexandra Stan și Akcent care se auzeau la toate party-urile de pe plaja Amager, Copenhaga, sau la radio, în supermarket-urile și magazinele din München.

Așa că după un an 2012 în care am avut plăcerea de a-i asculta live pe superbii băieți de la The Maccabees  și pe cei de la The XX cu John Talabot în deschidere, am ajuns să încep 2013 cu un concert al celor de la The Mono Jacks.

Ascultasem câteva dintre creațiile lor pe net, dar eram curioasă tare cum sună live. Am fost amuzată când prietena mea cea mai bună mi-a zis că ar fi cazul să ne achiziționăm bilete mai din timp, deoarece, permiteți-mi s-o citez: „sunt unele femei entuziasmate și e cam omor cu biletele”. Ei bine, la asta nu mă așteptam.

Seara a început dezamăgitor. Dau vina pe cei care s-au ocupat de organizarea concertului. Le transmit să învețe să respecte oamenii care vin la concert. Să spui că la 21:00 începe concertul, iar trupa foarte slabă din deschidere să decidă să scoată ceva sunete destul de târziu și să apară probleme tehnice de la prima melodie, nu e în regulă. La nici unul dintre concertele la care am fost nu mi s-a intamplat asta. Apoi, sala este foarte neaerisită. Nu vreau să fac instrucție cu nimeni, însă am fost în Viena – fumatul era interzis în sala de concert și vorbesc despre o sală imensă.. La un concert al celor de la Smashing Pumpkins care a durat 4-5 ore.. Surprinzător, nu a murit nimeni pentru că s-a abținut să fumeze sau s-a dus afară în zonele special amenajate pentru fumători. Am fost în München. Iar, aceeași politică. Pentru paharele de plastic și sticlele de bere se oprea o garanție pe care o primeai înapoi în momentul în care le returnai. Dacă vă întrebați cu ce sunt mai presus decât noi, e simplu: sunt mai civilizați, mai simțiți.

În schimb, prestația băieților care au fost cap de afiș, a fost una foarte bună. Aș putea spune că sună mai bine live. ‘We’re all getting older’(my fav) ar putea ușor deveni la fel de populară precum ‘No kind words’ sau ‘Can you give it’. Mi-a mai plăcut mult, mult, ‘Maria’. Cum să vă spun.. Atunci când un cântec atinge o anumite finețe, se poate citi o poveste în spatele acestuia. O poveste pe care fiecare o poate adapta la diferite situații personale. Șiii… să nu uit, felicitări pentru cover-ul după divinul ‘Man On The Moon’. Am crezut că toată lumea va cânta. Dar.. Din nou, ‘for the youngsters’, care habar n-aveau ce se cântă, de R.E.M. ați auzit vreodată? Ceea ce m-ar încânta, ar fi să îi văd iar, dar cu un alt public, cu alte trupe alături. Altfel, aștept clipuri pentru cele două melodii preferate – tot așa, curate, decente. Și creații noi. (:

Am precizat publicul. Problema se pune în felul următor: Dacă aș fi stat să fac un colaj video cu multe persoane prezente la concert, sunt sigură că doar o parte ar fi fost în stare să întrețină o conversație coerentă în engleză. De aceea, întreb și eu: cum merg ei la un concert unde se cântă 90% în engleză, și cum înțeleg despre ce este vorba? Răspunsul pe care l-am primit a fost: Draga mea, ei merg la concert pentru că sunt ‘adolescenți cool’, pentru că trebuie să posteze o nouă poză realizată cu ultimul tip de tabletă/smartphone pe facebook/twitter/whatever.. care să primească muuulte ‘like-uri’, și pentru că lumea ‘trebuie’ să știe că au fost la concert vineri seara și ‘s-au distrat’. Nu știu de când există un semn de egalitate între a te simți bine și a te târî efectiv pe podelele îmbâcsite cu bere din sticlele sparte. Mulți sunt minori, dar le este permisă intrare în club și se pot face praf din două beri pentru că nu le cere nimeni un act de identitate. Și stop. Nu vreau să mă consum în zadar. Keep true to the good music. Să revenim la Mono Jacks.

Doru și Grim

Doru și Grim
copyright @Grim

Tendințele livrești din versuri ca cele ale cântecului ‘Gândurile’, acordurile intense și ritmul accelerat, sunt instrumentele prin care râspândesc energie, prin care atunci când muzica te lovește nu provoacă durere, ci te face să zâmbești. Băieții au folosit intuiția lor romantică în ‘Come Back Girl’ și ‘Untitled'(absolut superbă), și au ajuns mai aproape de a-și perfecționa talentul. Albumul ‘Now In Stereo’ este unul care oferă coeziune. Ne oferă experiențele, gândurile și trăirile lor. Acum, pentru că marile realizări necesită timp, vreau ca membrii formației The Mono Jacks să dețină răbdarea necesară, să găsească surse nebănuite de inspirație, să fie susținuți de un public care să îi aprecieze și să fie promovați mai intens pe viitor.

Mult succes! (:

Publicat în Bucket lists, Sunete | Etichetat , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Mamare Ioana

SAM_5145

Never let your fear decide your fate.

Vă mulțumim. Au trecut demult verile în care mâncam cele mai bune cireșe, cele mai aromate căpșuni și cei mai gustoși pepeni, adunați zglobii în jurul mesei scunde și rotunde de lemn. A trecut de mult  începutul rece de toamnă în care ajutam la strâns de porumbi, ne plângeam de atingerile aspre ale frunzelor uscate și chicoteam când ni se povestea de încercarea de fermă de melci a nu-știu-cui. Și au trecut de mult zilele acelea în care ne auzeam numele strigate pe rând:  Mi-haelă! A-driană! Dănilă! I-o-nică! Acestea erau urmate de râsul colorat, dar neexagerat, ce ne trimitea să stăm la coadă la pâine sau să culegem roșii din grădină sau să îi ducem calului apă să bea sau să facem orice lucru mărunt prin care să ajutăm și să învățăm să ne descurcăm singuri.

Deși parte din oamenii aceia dragi nu mai sunt acum printre noi, amintirile acelor timpuri gălăgioase și mult prea fericite ca să mai pară reale acum, sunt aici. Am îndeplinit pe rând dorințele unor oameni care ne-au dăruit mereu cât de multă iubire au putut, cum au știut. Măcar atât.. pentru minunatele momente care au ajutat la modelarea noastră.

Vorbeam astăzi cu o doamnă pe care o admir mult, despre lucrul pe care și-l dorește cel mai mult pentru noul an: să se bucure de fiecare clipă. Și am realizat că persoanele cele mai decente și cele mai bune pe care le cunosc, nu se laudă niciodată cu ce planuri au, sau cu ce rezultate bune au obținut. Acești oameni nu știu să trăiască și să moară altfel, decât punând suflet, decență și modestie în tot ce fac. 

Despre asta am tot încercat să scriu. Nu știu câți au înțeles și câți au schimbat ceva din ceea ce le face rău. Astăzi nu judec, nu mă las afectată și nu iau în seama răutățile sau prostiile nimănui.

Azi știu doar că… vă dedic tuturor un cântec – Awolnation – Kill your heroes.

Publicat în Bucket lists | Etichetat , , , , , , , , , | 1 comentariu

Pentru cei care şi-au petrecut cei mai frumoşi ani la Spiru… (:

Alexandru Valentin Crăciun

 

Rep.: O să începem ca în Pateric. Nouă, celor din „Spiru”, generaţiilor de elevi care au trecut prin cursurile dumneavoastră…

C. Missbach: Da, chiar aţi trecut, nu mai veniţi… „Trecerea” asta a voastră, îţi spun, e firească, dar… să nu mai vii înapoi? Să nu mai vii să vezi cum arată uşa aceea pe care intrai în şcoală… Asta-ţi reproşez! Şi vă reproşez la toţi… Nu „valurile vieţii”, nu… Uitarea! Uitarea, un soi de nepăsare. Asta vă reproşez la toţi, sau la cei mai mulţi. Da! 

Rep.: Să ne imaginăm că am fi toţi de faţă şi v-am cere un „cuvânt de folos”!

C. Missbach: Cuvânt de folos… Ce aţi petrecut voi acolo, în „Spiru Haret”, anii aceia, cum au fost ei, frumoşi, lungi, scurţi, aceia v-au marcat viaţa! Pentru că, din punctul meu de vedere, liceul te marchează. În facultate te „specializezi”; în liceu înveţi, afli – că…

Vezi articolul original 7.911 cuvinte mai mult

Publicat în Bucket lists | Lasă un comentariu

Cărțile – o altă categorie de prieteni.

Rivers of books

Rivers of books

Într-una dintre multele nopți târzii, discutam cu a mea Cati despre cele mai plăcute mirosuri.

„- Lămâia!

 – Mmm.. iasomia?.. știu! mirosul de cărți vechi sau noi.”

Unul dintre lucrurile care mi-au adus reputația de ciudată. Da. Prima reacție pe care o am atunci când achiziționez sau primesc o carte, este să o respir adânc. Apoi o închid brusc. O măsor, îi analizez coperta și devin nerăbdătoare cu gândul la momentul în care voi rămâne singură și voi putea începe să o citesc.

Obișnuiam să îndoi colțurile. În urma unei observații venite tot de la Cati după ce îi înapoiasem „Moartea lui Ivan Ilici”, mi-am corectat această deprindere. Am început să folosesc ca semn de carte cartonașe pe care de obicei se testează apa de parfum. Tot demult obișnuiam să citesc în metrou. Știu exact cartea la care am decis că e aproape imposibil acest lucru: Roșu și negru a lui Stendhal. De ce? Păi… cum de ce? Cine să mai asculte conversațiile telefonice interminabile ale dragilor noștri concetățeni? Sau discuțiile la volum maxim despre cine cu cine s-a mai certat la tv și care de multe ori începeau cu: Auzi fată (ca să nu zic fă) ai văzut cu cine s-a căsătorit cutărică? vomit! fă, eu sunt păpușă față de aia.. 🙂  Poftiți limbaj de domnișoare..  Mă uitam de multe ori cu dispreț și milă la asemenea specimene, dar mă întorceam rapid la laboratoarele mele de ingineria reglării automate, tehnici de optimizare sau sisteme ierarhizate de conducere la care întârziam aproape mereu.

În ultima zi a acestei săptămâni care a fost dedicată cărților, eu nu vă scriu o frază de la nu-știu-ce-pagină a unei cărți al cărui nume să nu vi-l dezvălui. Am văzut că e la modă, dar și moda asta, vedeți dumneavoastră… nu trebuie mereu să o urmați (:

În schimb vă redau trei citate care poate vă vor atrage și veți găsi în cărțile corespunzătoare prieteni tăcuți, în ale căror scrieri să vă identificați și să găsiți posibile răspunsuri la întrebări sau situații pe care le trăiți.

„Live by the harmless untruths that make you brave and kind and healthy and happy. – Trăiește conform acelor neadevăruri inofensive care te fac să fii curajos, și bun, și sănătos și fericit.”  – Kurt Vonnegut, Cat’s Cradle (Leagănul pisicii).

– cartea mea numărul 1. Așa cum există un suflet pereche, așa există o carte pe care să o consideri cea mai bună. În loc să vă adaug un link cu biografia lui Kurt, v-am făcut trimitere la un articol referitor la un set de „reguli ” dat de scriitor.

„În fruntea tuturor, cea mai aproape de el, alerga spre trăsură o fată cu părul negru şi foarte zveltă, neobişnuit de zveltă, cu ochii mari, negri, îmbrăcată într-o rochie galbenă de stambă şi legată la cap cu o basma albă, de sub care îi cădeau, răsfirîndu-se pe umeri, şuviţe buclate de păr. Fata striga din fugă ceva, dar văzînd un străin, nu se mai uită la el, ci se întoarse şi se depărta rîzînd.” – Război și pace, Lev Tolstoi.

Eram într-a 9-a când am devorat cele două volume. Am văzut și o miniserie după, doar pentru minunata împletitură de povești.

„— El e Colin, spuse Isis. Colin, ţi-o prezint pe Chloe.
Colin înghiţi în sec, amuţind. Gura i se umplu parcă
de-un gust de răzătură de clătite arse.
— Bună ziua! spuse Chloe…
— Bu… Sînteţi aranjată de Duke Ellington? întrebă
Colin… Şi-o rupse la fugă imediat, convins c-a spus o
nerozie.” – Spuma zilelor, Boris Vian.

O poveste atât de frumoasă… despre căutarea unei iubiri desăvârșite. Eu l-am început pe Boris Vian cu Iarba roșie și am ajuns să citesc orice operă a lui. Dacă ar fi după mine, ar intra în lecturile vieții.

Cam astfel am ales eu să-mi arăt admirația pentru aceste minunate obiecte. Închei această săptămână cu una dintre sursele de inspirație pentru Spuma zilelor:

Duke Ellington – Chloe

Publicat în Bucket lists | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

13.

Adorable

o pisică neagră adorabilă (:

Ador numărul 13, pisicile negre, bufnițele, zilele de vineri și zilele ploioase. Și detest superstițiile. ”Nu te spăla lunea că te urăste lumea, nu te întoarce  din cale că va fi jale, nu împrumuta vineri nimic când îți zic.” Replici ce m-au făcut mereu să-mi dau ochii peste cap. Știu, este probabil unul dintre cele mai lipsite de respect gesturi, însă încercați să mă înțelegeți: am fost mereu atrasă de partea de real, de fizică, matematică, anatomie, …de certitudini. Nu de aberații enervante, inventate de o persoană mai slabă de caracter, în momente de nesatisfacere și milă de sine. Atunci când îmi este servit un astfel de ”motiv”, auzul meu refuză să mai funcționeze corect, și am senzația că ascult un disc zgâriat de vinil. Cum am ajuns să fiu așa revoltată în privința acestui subiect? Hmm… Să fie oare faptul că de fiecare dată când vărsam sare, pășeam cu stângul când plecam undeva, mă întorceam din drum (deoarece dacă îmi amintesc că am uitat ceva important acasă cum ar fi pașaportul și urmează să plec în altă țară, sunt atât de încăpățânată încât mă întorc din drum.. închipuiți-vă!) urma o întreagă scenă ce se termina de fiecare dată cu aceiași concluzie: ești superficială.

”Ba mie îmi place să mă cred chiar riguroasă.” rămânea mereu la mine în gând pentru că îmi displace să consum energie degeaba. Așa că-mi permit să i-o întorc lui Stănescu: dacă nu am fi superstițioși, nu am fi doar niște mașini.  Am înceta doar să ne mai fie frică de obiceiuri născocite în urma eșecurilor personale ale unor minți slabe. Pentru mine, faptul că nu am nevoie de superstiții, că m-am opus vehement îndoctrinării cu un astfel de sistem, mi-a permis să-mi pun întrebări într-un mod liber, să caut explicații, să mă informez (pentru că da, internetul nu este doar pentru porn și facebook) și să-mi formez astfel singură opinii.

(: unii oameni sunt mai răi decât cei din lumea necuvântătoarelor. Dovada vie. Enjoy!

După cei douăzeci și cinci de ani, am învățat că totul poate fi explicat logic. Când îmi pare că aș putea schimba ceva în concepțiile interlocutorului, încep să întreb: ”Dar de ce spui că-mi va merge rău? Ceea ce urmează depinde de mine și de cum controlez eu situațiile în care sunt implicată, nu crezi? Și dacă țața Leana îți spunea că mâine mă va călcă o mașină pentru că așa a văzut ea în cărțile de joc, tu o credeai?… Dacă vrei îți demonstrez matematic ce probabilitați există și câte combinări posibile pentru cărțile alea de carton în care crezi atât. Cred că știi deja povestirea lui Creangă, Prostia omenească.” Bineînțeles că se lasă cu supărări, dar tare mi-e greu să fiu diplomată uneori. Suntem deja la un nivel suficient de avansat al științei pentru a mai crede în prostioarele acestea.

Ca idee, propunere, opțiune… numiți-o cum vreți voi, pentru cei care își cheltuiesc banii pe pietre aducătoare de noroc, talismane, dat în cărți, sau dat acatiste (daaa! sunt conștientă, aici voi atinge un punct sensibil și-mi voi aduce ceva gânduri rele): ați putea foarte bine să vă cumpărați o carte, sau să mergeți la o piesă de teatru, sau să investiți în orice altă activitate care, într-adevăr, să vă ajute.

Publicat în Satiră și umor | Etichetat , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Detachment. Și un rol amar interpretat perfect de Adrien Brody.

Știți ce este astăzi? 10 septembrie, ziua ce precede 11 septembrie. Despre 11 septembrie și tragedia ce a marcat această dată, știe o planetă. Despre 10 septembrie ca Ziua Internațională a Prevenirii Sinuciderii(în clip se răspunde la întrebarea Ce vă dă putere, atunci când vă simțiți singuri?) și tragediile ce se încearcă a se evita… știu puțini. Întrebare (la care aștept răspunsuri fie aici, fie pe mailul personal): De câte ori ați descoperit persoane apropiate sau necunoscute care treceau printr-o perioadă dificilă și v-ați oprit din drumul vostru pentru a ajuta?

Eu știu cu siguranță că am ajutat de prea puține ori. Faptul că există copii care postează zilnic clipuri cu poze în care apar semnele de la tăieturi pe mâinile lor firave, îmi este cea mai clară dovadă. Vreau să conștientizați că la aproximativ fiecare 40 de secunde, un om se sinucide. Rata decesurilor survenite prin sinucidere depașește suma morților cauzate de război și crime. Un exemplu de situație tipică, care tratează și acest subiect este filmul Detachment. Adrien Brody – un năsos pe care ador să-l privesc pe micile și marile ecrane în diferite ipostaze – își asigură poziția fruntașă în preferințele mele printr-o prestație actoricească impecabilă.

Citat din Detachment.

”Și nu m-am simțit niciodată atât de unul cu mine însumi, atât de detașat și atât de prezent în lume,  simultan”.

Profund marcat de o copilărie pe care poate mulți o trăiesc acum, Adrien expune în acest film, două săptămâni din viața unui profesor substitut. Acțiunea este împărțită în multiple cadre care au ca element comun o persoană caldă, realistă, dornică să rezolve, dar care în același timp evită să se atașeze. Nu vreau să vă povestesc filmul. Prefer să-l cautați și să ajungă pe lista lucrurilor care v-au impresionat și v-au impulsionat să ameliorați ce se poate în jurul vostru. 

Trebuie să realizăm efectele fiecărei vorbe pe care o aruncăm în momentele tensionate. Și urmările fiecărei acțiuni. (: La finalul multor discuții cu persoana dragă mie, am ajuns la concluzia că înainte de a deveni părinți, cei care iși doresc acest lucru, ar trebui să dovedească faptul că pot oferi o viață cel puțin suportabilă copiilor lor. Și asta nu presupune un test stupid ”psihologic”, ci un anumit standard al stabilității materiale și sentimentale.

De ce acest trebuie? Pentru că numărul alarmant de astfel de cazuri în care persoane mai influențabile recurg la gesturi triste, există din cauza tuturor celor indiferenți.  Pentru că așa cum învățam la fizică în clasa a 6-a: Orice acțiune are o reacțiune. (:

Publicat în Bucket lists | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Prima dragoste, pentru totdeauna: Queen

O dimineață cu soare, lalele roșii și grădini cu iarbă acoperite de petale albe, urmată de o după-amiază cu cer de un albastru adorabil de îmbufnat și o ploaie de vară. Astăzi, mi-au răsărit zâmbete în ochi din clipa în care am fost trezită în zori de zi; plutesc pe aceeași undă cu fericirea. M-am simțit ca în vacanțele pe care le petreceam de Paște la bunici..

Hey I was just a skinny lad, Never knew no good from bad!

Hey I was just a skinny lad, Never knew no good from bad! Credit: Graham Wilshire

20 aprilie. Au trecut 10 ani de la concertul dedicat lui Freddie Mercury. Prima casetă a mea, primită cadou: QueenGreatest Hits. Mai aveam și un radiocasetofon achiziționat de tata din târgul Vitan. Au urmat ani în care, cum ajungeam acasă după ore, aruncam pantofii de lac, și, în pas de ștrengar, intram în sufrageria cea sobră  și apăsam butonul de play. Dispărea toată atmosfera aceea grea, de făcut teme. Eram sigură că florile lăsate în grija mea, ar fi dansat și ele dacă ar fi avut picioare.

I see a little silhouetto of a man...Queen

Deși studiam franceza la școală, începusem să prind destul de repede cuvinte în engleză și nu a durat mult până fredonam Killer Queen, Don’t stop me now sau Bicycle Race. Curioasă fiind din fire, am întrebat de ce a murit Freddie dacă era așa de tânăr? „S-a îmbolnăvit de SIDA.” Mai târziu aveam să citesc articole științifice despre această boală.

A urmat clasa a 5-a. Am schimbat profesori, colegi, mi-am făcut prieteni, au apărut și au dispărut stiluri noi de muzică, alte tendințe în vestimentație, dar caseta cu cei patru membri ai formației Queen a rămas printre cele mai de preț lucruri ale mele. A durat mai bine de 18 ani până să spun prima oară te iubesc unei persoane. Însă lucrurilor din jurul meu, le-am spus-o cu cea mai mare ușurință, fără urme de teamă, deși, recunosc, după un timp în care le studiam și aflam tot ce se putea despre ele. Astfel s-a întâmplat cu al meu puiuț de ciobănesc mioritic, Ursu. Astfel a fost cu al meu volum Singur pe lume scris de Hector Malot și tot astfel cu acea casetă. (:

Sunt aproape sigură că majoritatea celor care vor citi aceste rânduri au ascultat cel puțin o dată Queen. La această concluzie am ajuns și datorită renumelui formației și a popularității cântecelor We are the champions și We will rock you. Dacă vă întrebați de ce am ales să scriu despre muzică veche, este pentru că, așa cum în literatură există clasici ale căror genii nu pot fi întrecute de scriitorii din prezent, tot așa, în muzică, există formații care vor rămâne mereu pe cea mai înaltă treaptă. Și, ceea ce este și mai important, în inimile și în viețile multor persoane.

Dacă vă era dor să ascultați cele mai renumite compoziții semnate Queen, aici găsiți celelalte melodii de pe album:

Când vi se pare că nimic nu mai are sens, sau aveți o perioadă mai grea, nu vă voi spune care este cel mai bun lucru pe care l-ați putea face. Pentru că nu știu. Nu vă voi trimite să citiți self-help sau să vizionați clipuri cu oameni care știu să dea din gură despre cum să te schimbi în mai bine. Pe lângă faptul că sunt total inutile și stupide… nimeni nu știe mai bine decât voi ce este în sufletul vostru. Veți vorbi cu o persoană care să vă asculte, să respecte încrederea pe care i-o acordați și să încerce eventual să vă facă să vă simțiți un pic mai bine cu un cântec. Acesta este secretul meu. Iar prima dragoste… primele senzații de euforie fără un motiv anume… au fost în zilele acelea când se însenina sufrageria de la sunetele prinse în vârtej

p.s.: La mulți ani, pitic! Postarea aceasta a fost și pentru anii de liceu cu schimburi de CD-uri, printre care și discografia Queen.

Publicat în Bucket lists, Sunete | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

De pe Facebook adunate

Îmi propusem de ceva timp să împart cu voi câteva fragmente de conversații și statusuri care m-au făcut să râd și să realizez că există copii de 15 ani care au mai multă minte decât unii care se apropie de 30 ani.

Subiect: relationship status pe facebook. Înainte, am amânat să-l utilizez. Însă, deoarece există foarte multe persoane care consideră că dacă nu ai acolo, într-o relație, ești disponibil/ă, am decis după mai bine de juma’ de an și o vară aiurea, să fie. Deși, ca să vă spun franc în față, setarea aia nu vă face să știți cu nimic mai mult despre persoanele respective.

Pe la începutul anului, îmi felicitam un prieten că a început o nouă relație. După nici măcar o săptămână trece la statutul de singur și disponibil. Curioasă, întreb ce s-a întâmplat.

„Jan 06 2:46 PM ads: c ai facut?

Jan 06 2:46 PM Bogdan: about what?

Jan 06 2:47 PM ads: ghici?

Jan 06 2:47 PM Bogdan: era doar un status pe facebook mă

Jan 06 2:47 PM Bogdan: nu însemna nimic

Jan 06 2:47 PM Bogdan: ne cunoaștem de 7 zile

Jan 06 2:47 PM ads: și v ati pus in a relationship? :))

Jan 06 2:47 PM Bogdan: păi mi-a dat invitație din aia

Jan 06 2:47 PM ads: lasa mă să ghicesc

Jan 06 2:47 PM ads: a sărit în pat cu tine d la prima întâlnire?

Jan 06 2:47 PM Bogdan: da 😀

Jan 06 2:47 PM Bogdan: și ieri i-am zis să scoatem statusul

Jan 06 2:47 PM ads: =))

Jan 06 2:48 PM Bogdan: e mai diferită :))

Jan 06 2:48 PM Bogdan: oricum nu am desconsiderat-o din cauza asta

Jan 06 2:48 PM ads: păi da’ și tu puteai să i dai reject

Jan 06 2:48 PM Bogdan: so, dacă am dat accept, înseamnă cu ceva mai mult? 🙂

[…]”

Îmi place să vorbesc cu prieteni ca Bogdan. Persoane ce dețin un caracter sincer. Și… detest ipocriții. Poartă-te frumos cu mine și lasă apoi bârfa ta să ajungă la urechile mele. Îți voi da o șansă. Te voi întreba pe tine direct. Oamenii nu prea pot minți când îi întrebi scurt și la obiect, iar când încearcă îți dai seama ușor. Stai liniștită, nu ești nici prima, nici ultima.

Tot pe facebook citeam în urmă cu vreo două-trei săptămâni:

„Laura G.

March 9 via Facebook

Cele mai penibile mi se par fetele astea care se dau la un băiat despre care toată lumea știe că are o prietenă pe care o iubește, sincer.”

Are doar 15 ani. (: Sunt sigură că mulți au o opinie preconcepută în privința ei din cauza faptului că lucrează în lumea modellingului. Din puținul timp în care ne-am văzut și din conversațiile de pe facebook, am dedus că întrece cu mult gradul de inteligență al multora.

Un alt lucru care mă distrează sunt fetele care se au trecute ca surori pe facebook, iar în viața de zi cu zi se jignesc și se bârfesc. Și apoi, cum să te plângi și să-ți expui  intimitatea unei liste de 700-1000 de persoane? Da, am zis bine persoane, și nu prieteni. Nu pot să înțeleg acest tip de oameni. Dar nici nu mă voi obosi să încerc.

Veți observa că am folosit în mod predominant genul feminin. Circul ieftin și ipocrizia sunt printre defectele pe care le disprețuiesc cel mai mult la femei/fete. Am luat în calcul acest fapt când  am dat examen de admitere la poli.

Dragilor, încercați măcar să vă educați de-a lungul timpului. Doar sunteți reprezentante ale sexului frumos, și nu ale circului.

Publicat în Satiră și umor | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu pasiune, cu nerăbdare, cu interes…

… vă întreb de ceva timp ce v-ar plăcea să faceţi dacă nu aţi avea nici un fel de restricţie. Dacă nu ar exista verbele modale care să exprime o necesitate. De ce?

” – Deoarece consider că uneori avem nevoie de un pic de frumos, de ieşit din cotidian, pentru a vedea lucrurile simple, dar importante din jurul nostru.”

Cu entuziasm sau prinşi de gânduri, îmi răspundeţi. Sau nu. Încerc să fiu cât mai transparentă în ceea ce scriu; nu-mi place când fiecare întoarce o simplă propoziţie pe toate părţile, până ajunge să perceapă ce i se pare lui. Ce înţeleg prin pasiune?

” – Setea aceea de cunoaştere pe care o ai faţă de un anumit domeniu. Atunci când ţi se atrage atenţia că mai trebuie să şi dormi, să şi mănânci, iar tu surâzi un pic sarcastic în sinea ta. Atunci când te găseşti într-o continuă căutare. Atunci când ceea ce faci trezeşte în tine instincte pierdute în rutine de ‘trebuie’.” – vă răspund eu.

Îmi place să cred că ceea ce va urma demonstrează cât de multe persoane interesante, inteligente şi frumoase cunosc.

Mihai: – Mie mi-ar plăcea să scrii despre pasiune. Dar pasiune, nu hobby…ce cuvânt urât.

ads: – Binee.” – am chicotit un pic la gândul în care mâzgăleam o arătare caraghioasă și îl lăsam pe Mihai să o eticheteze: urât.

Pentru că vroiam să înțeleg cum definesc oamenii pasiunea, am demontat cât mai multe răspunsuri.

Definiția din DEX:

emoție, sentiment, sentiment puternic, ardoare, dorință, afecțiune, entuziasm. Cuvântul „pasiune” își are originile în greaca antică –  πάσχω (paskho) – termen ce înseamnă „a suferi”.

Poate veți spune că nu era chiar necesar să dau definiția, însă, curat vă scriu, mulți sunt cei care utilizează cuvinte fără a le cunoaște sensul. Și, cum spun eu mereu, „better safe than sorry”.

Nepal - vedere a văii Kathmandu de pe vârful Jamacho (2095 m)La întrebările „Ce te pasionează? Ce ai face dacă nu ar trebui să lucrezi? Ce-ți place să faci, atât de mult încât uiți de toate răutațile îndreptate către tine?”, mulți prieteni mi-au spus că le-ar plăcea să călătorească. Să descopere locuri noi. Să întâlnească oameni noi. Să analizeze alte culturi. Să trăiască experiențe inedite. Cum ar fi:

Alex M.: – Există un bilet de avion de la un anumit consorțiu de companii aeriene, valabil un an și un anumit nr de km, destul de mare, care îți permite sa zbori mereu către aceeași direcție, gen est/vest; și planul e ca într-un an să faci ceva de genul Rusia – China – Japonia – Australia – Noua Zeelanda – America de Sud – Canada – Africa (undeva) – înapoi în Europa, păstrând mereu aceeași direcție. E super tare. Muncești pe acolo… speli vase, salvamar, salvamontist, orice pică, atunci când nu-ți mai ajung banii.

Alex M.: – Once in a lifetime. Acum cât suntem tineri. Și visul îndeplinit e să ajungi cel puțin o dată pe fiecare continent.”

Alex și-a achiziționat biletul pentru Kathmandu. După ce săptămâna trecută „a rupt” în Piatra Craiului.

La o altă prietenă citeam: „Mădă: Secretul ceasurilor elvețiene – prima mea mare pasiune”. O ilustrație cu o fată concentrată, cu mișcări meticuloase, studiând obiectul prețuit.

Mă gândesc că sunt unii dintre noi atât de doritori de a cunoaște, încât pun pasiune și energie în cam tot ce îi înconjoară. E adevărat.. mai sunt și cei care spun că fac un lucru, pentru că-l fac. Chiar și atunci când vorbesc despre o acțiune pe care mulți o valorează nespus. Le-aș trimite-o pe profa’ de mate, să le explice dumneaei cum stau lucrurile cu definițiile de tipul „- Aamm… substantivul este un substantiv…”

Printre cei consultați, se numără și amatorii de sporturi extreme. De la bungee jumping, cățărat, până la ‘gonit pe motor’.

Bogdan I.: – Voi face un tur al Europei … sau cât voi putea la anu’… fie cu motoru’, fie cu mașina. Încă nu-s hotărât.

 ads: – Cu motoru’???

 Bogdan I.: – Sunt în proporție de 60% convins să-mi iau motor la primăvară. Nush’ care va fi decizia finală.

 Bogdan I.: – Hmmm … motorul e in bucket list-ul meu … dar nu am o ordine în care să epuizez lista. Asta e oarecum în contradicție cu felul în care decurg lucrurile în viață… ținând cont că mai târziu poate o să am copchii și nu o să mă mai pot da cu motorul. Dar, mi-ar plăcea să gonesc de unu’ singur pe tot felul de coclauri.”

Bogdan m-a făcut să mă întreb dacă m-aș urca vreodată pe o motocicletă. Mmm… slabe șanse având în vedere că am cunoscut suficient de multe persoane care s-au accidentat la o viteză de doar 30 km/h. Îmi iau porția de adrenalină din cățărat și coborât pante relativ abrupte pe biclă; până voi cădea și-mi voi juli și mai rău genunchii deja plini de semne de bună purtare.

Pentru că am menționat cățăratul, Gabi nu a găsit cuvinte să-mi explice exact cum se simte atunci când are un perete în față. Mi-a trimis, în schimb următorul trailer: The Scene.

De la cei pe care nimic nu îi poate face să se teamă, învăț cât ador să nu am limite, să nu mă conformez normelor, să râd de cei care râd fiindcă sunt bizară.

Madi mă încântă cu setea ei de creativitate. Îmi spune că ar face cercei, coliere, magneți de frigider. Îmi imaginez o cameră mare, plină de materiale, și pe ea colorată, printre bijuterii. Că așa îi stă bine. (:

Mai sunt cei care spun că și-ar dori să aibă grijă de suflete necuvântătore. Pe ei îi admir și încerc să învăț de la ei cum să fiu mai răbdătoare.

Miki mă intrigă mereu cu subiectele cărților pe care le citește. Ultima oară am avut o conversație în care mi-a demonstrat de ce nu ar fi bine să deținem rețele de neuroni receptori la plăcere setați la maxim. Totul pornise de la o carte pe care o citise. Altfel.. tânjește după căldură, ca să se poată plimba și el cu bicicleta.

Lui Bogdan L. îi place să meargă la înot, pentru că-l relaxează. Și nouă. Ne dăm întâlniri subacvatice. E o altă lume. Este ca un glob de cristal în care suntem numai noi și bulele de aer care crează o nouă nuanță.

Alex G. e fascinat de știință de când îl știu. Îi place mereu să învețe cât mai mult. I se potrivește:

„Exercise your human mind as fully as possible, knowing it is only an exercise. Build beautiful artifacts, solve problems, explore the secrets of the physical universe, savor the input from all the senses, feel the joy and sorrow, the laughter, the empathy, compassion and tote the emotional memory in your travel bag.” – Waking Life.

În noiembrie, când începusem să compun acest articol, vroiam răspunsuri sincere. Cred că cel mai ingenuu răspuns, l-am primit de la Alexandra D.:

Alexandra - @copyright Alexandra D.

o adevărată zână (:

” – Sincer, nu am adevărate pasiuni. Dar sunt lucruri pe care îmi place foarte mult să le fac, însa ar suna ciudat să le spun pasiuni. Îmi place să dorm mult, cu sute de perne și pături până „dimineața” uneori aproape de ora 14. Îmi place cafeaua împărțită cu persoane frumoase care-mi sunt dragi. Și îmi place să cred, de fiecare data, că acea cafea pe care o beau e cea mai bună din cele pe care le-am băut în viața mea. Îmi place să citesc despre psihoterapie. Îmi place să mă gândesc la tot felul de chestii, vrute și nevrute, la mine, la trecut și la viitor, la alți oameni și la gândurile lor. Îmi place să cred că pot să fac tot ceea ce-mi doresc.
– Dincolo de asta, îmi place să mă simt frumoasă, îmi place să-i vad pe ceilalți mulțumiți de mine și îmi place să fiu importantă pentru unii. Poate sună egoist, dar astea sunt plăcerile pe care le gust din toata povestea cu modellingul.
– Dacă amestec toate astea, cred ca o să-ți pot spune ce mi-ar plăcea să fac daca nu aș fi condiționată de un job care să-mi asigure viața de zi cu zi. Mi-ar plăcea să dorm cât vreau și să-mi încep ziua cu o cafea cu lapte, să învăț în ritmul meu, fără să-mi fac probleme de cum o sa fac rost de bani pentru a-mi plăti studiile. Toate astea multicel timp de acum încolo, atat cât e nevoie să pot face ceea ce-mi doresc…psihoterapie. Și pe alocuri, din când în când, să cumpăr câte o revistă cu mine care să-mi contrazică, măcar pentru o perioada, părerea despre mine.

Alexandra D.

Alexandra D.

– Lucrurile astea mici sunt lucrurile acelea pe care ador să le fac, așa cum spui tu, care mă fac sa uit de multe… pasiunea mea e să visez că o să am viața pe care mi-o doresc și să fac zilnic lucruri mărunte care mă fac fericita. Altfel, nu sunt talentată la nimic, nu mă pricep la sport și nu am pasiuni speciale.” îmi spune Alexandra. Un răspuns curat, modest primit de la una dintre cele mai frumoase fete pe care le-am remarcat, și cei care mă cunosc știu că eu când spun frumoasă, nu arunc așa ușor cu această constatare.

Țin să le mulțumesc tuturor celor au dezvăluit parte din gândurile lor. Mi-a făcut enorm de multă plăcere să lucrez la această postare; nu am vrut să mă grăbesc tocmai pentru că scrisul este o pasiune a mea… și consider că atunci când scriu, chiar dacă poate nu ma încadrez în definiția unui scriitor, vreau să transpun cât mai fluent și deslușit subiectul ales.

Faceți ceea ce vă captivează. Pentru că atunci când puneți suflet, micile erori care apar la realizarea acelui lucru devin părți ale unui întreg perfect. Fiecare greșeală asimilează un sens.

Semnat: cea pasionată de plimbări în ceață deasă. E semn că e frig afară.

Publicat în Bucket lists, stil | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cadou: o zi aproape perfectă

Diamond Dust

Diamond Dust

Cunoaşteţi noţiunea de ‘fairy dust‘ sau ‘diamond dust‘? Acest fenomen are loc atunci când aerul este atât de rece încât apa din compoziţia sa cristalizează şi tot ce te inconjoară începe să strălucească. Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit. Prima oară când am aflat de acestă transformare urmăream un documentar despre parcul Yellowstone. Atunci mi-am zis că trebuie să ajung măcar o dată să asist la o iarnă în acest parc.

Aseară, în autocar, cu obrazul lipit de geamul rece; încercam să prind fiecare urmă de luciu din aer. Mi se perindau prin faţă secvenţe dragi, dar toate învăluite acum de lumina răspândită de fulgii aceştia.. desenaţi pentru poveşti de ascultat la gura sobei.

Duminică a fost o zi aproape perfectă. O zi cu zâmbete, pentru care le mulţumesc tuturor celor care au găsit timp să-mi trimită un gând frumos. Să vă povestesc. De dimineaţă – emoţie şi entuziasm. Păşeam pe gheaţă după ani de zile, pentru a încerca noile patine. După două-trei ture: ..deci aşa alunecam odată. Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să priviţi campionate de patinaj. Eu eram mare fană pe vremea Oksanei Grishuk, a lui Evgeny Platov şi a lui Alexei Yagudin. Programul scurt din 2002, ‘Winter‘.. aşa trebuie să fie atunci când iubeşti ceea ce faci şi pasiunea ta te aduce din ce în ce mai aproape de absolut. Bătăi şi mai repezi de inimă. Şi mă las în voia patinelor, alături de puşti care par a se fi născut pe gheaţă.

Fairy Dust

Fairy Dust

A urmat un meci de hochei: HC Slovan Bratislava – HK SKP Poprad. O altă prima oară. În timpul celor trei reprize şi al overtime-ului, am învăţat că poţi deveni prieten bun cu gheaţa cea lucioasă. Şi dacă echipa are şi un pic de tactică, va câştiga. Aaa.. da. Îmi plac persoanele la care observ urme de inteligenţă. Poate nu ai fost olimpic la fizică, dar dacă vrei să gândeşti cât de puţin, te voi aprecia. Datorită acestei afinităţi, am susţinut echipa adversă galeriei unde aveam locuri.

Kohnen Station - Diamond Dust

Kohnen Station – Diamond Dust

Pe seară, viscolul a avut grijă să mă bucur de căldura din casă. Şi de roşeaţa din obraji. Arăt a copil sănătos, dar poznaş, care-şi încălzeşte mâinile îngheţate pe sobă. Numai că lumina flăcărilor şi căldura sobei au rămas în satul în care-mi petreceam vacanţele de iarnă..

Ziua perfectă s-a încheiat cu un film: ‘The Ultimate Gift‘. O poveste frumoasă cu multe sfaturi utile. De aici am ‘furat’ ideea de zi desăvârşită ca dar.

Iarna trecută primeam cadou cântecul următor: Motorama – Wind in her hair. Am scotocit în memoria auditivă şi l-am regăsit. Poate vă va face plăcere să ascultaţi.

P.S.: „dragostea este ‘coloana vertebrală’ pe care ar trebui să o aibă la bază orice.” (:

Publicat în Bucket lists | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cum am petrecut începutul…

…unei nopţi pe care o voi păstra,  în cutiuţa mea cu jocuri de copii. Am decis să păstrăm aici suveniruri ale unor întâmplări frumoase, simple.  Începând cu momentul în care am retrăit aşteptarea într-un aeroport.

Şi aşa au ajuns Smashing Pumpkins să stea cuminţi, ascunşi, înconjuraţi de pereţii de staniu reliefând un carusel. Părţi dintr-un suflet frumos. Adunate cu răsuflări tăiate, îngheţând în  aşteptare şi entuziasm.

Smashing Pumpkins

Smashing Pumpkins

Cum am ajuns aici? Totul a început într-o dimineaţă cu soare şi frig. Şi muzici, şi faze, şi Marin Sorescu. Săream în pat dintr-o melodie la alta, ca şi cum aş fi plutit de pe un nor pe altul. Unul mai uşor, altul mai albastru, altul mai vioi… Uite şi unul pe care ma voi opri să respir mai adânc si mai prelung.

Are şi nume: Smashing Pumpkins, evident. Ca urmare, am achiziţionat bilete la concertul de pe 1 decembrie din Gasometer, Viena. O zi care părea că-mi citeşte nerăbdarea şi s-a grăbit să treacă. După paşi rapizi şi o alergare uşoară, timp în care îi aruncam o privire răutăcioasă gândului că poate vom întârzia la concert, am zâmbit bucuroasă că lăsam acel gând în urma, rătăcind în ceaţa deasă din Bratislava.

Pentru a… patra oară în Viena. Şi mai fericită. Plăcut uimită că la coborârea din metrou, glasuri care vorbesc română se îndreaptă tot spre concert. Despre locaţie vă pot spune că aici se observă diferenţa… evenimentul foarte bine organizat, sala aerisită, nu există împărţire a locurilor astfel încât să ai bilet şi să nu se vadă nimic aşa cum se întâmplă la multe dintre concertele din ţară. Oamenii aceştia pe care latinii tind să-i eticheteze ca reci,  m-au impresionat prin bun simţ şi educaţie.

În sfârşit am ajuns. Pe scenă intră doi băieţi şi o fată care par că au călătorit din anii ’70 ca să ne încânte cu imaginea si vocile lor: Ringo Deathstarr. M-am îndrăgostit de melodiile lor. Simţeam fiecare notă, îmi sticleau ochii. Apropiam muzica de mine până când pulsul meu lua ritmul ei. Ce mai.. o beţie din care nu vroiam să mă mai trezesc. Cu siguranţă voi încerca să mai ajung la concerte ale lor pentru a asculta cântece precum Kaleidoscope şi So High

După ce Ringo Deathstarr părăsesc scena, urmează o pauză în care sunt schimbate instrumentele. Apoi, întâmpinaţi de strigăte, aplauze şi ardoare, îşi fac apariţia membrii trupei Smashing Pumpkins. Nu aşteptasem momentul acesta decât de la vârsta de 13 ani. Îi ascultam atunci când eram veselă, atunci când eram supărată, atunci când eram revoltată, atunci când eram încântată, atunci când eram singură şi atunci când petreceam nopţi târzii de vară cu două prietene, undeva departe de tot ce înseamnă urban. Pe vremea când copii de vârsta noastră nu ştiau ce înseamnă deprimat. Şi mai şi citeau, chiar se chinuiau să şi gândească. Ştiu… greu de crezut.. un asemenea efort..

Billy Corgan a ajuns la nivelul acela în care atinge perfecţiunea în ceea ce crează. Pentru că iubeşte ceea ce face. Pentru că face ceea ce iubeşte. Controlează chitara şi compune cântece care induc stări şi sentimente în ascultători, şi-ţi mai solicită şi neuronii. De fiecare dată când ascult Bullet with butterfly wings îmi aduc aminte de vremea când anxietatea adolescenţilor era doar normală, nu şi depresivă.  Să-l văd cântând live… a fost ca şi cum am primit dovada că există perfect real. Încă un lucru pe care îmi doream nespus de mult să-l am trecut pe bucket list-ul meu.

Pentru cei cărora le plac, şi pentru cei curioşi, setlist-ul de la concertul din Gasometer:

1. Quasar – deşi nou, la fel de genial ca şi Zero..nu ştiu cum ai putea reuşi să rămâi nemişcat..

2. Panopticon – ador cât suflet ascult:

 Jeff Schroeder

chitarist al trupei Smashing Pumpkins incepând cu anul 2007

Rise

Love is here
Don’t make me wonder
Lights never clear
Trace those wounds

Use the views
To build don’t prove
Don’t make me suffer…

3.  Starla – face parte din categoria celor mai bune creaţii muzicale lansate până în acest moment. Pentru cei care apreciază sunetul creat de chitări şi versuri dictate de bătăile inimii.

No more words, just you and I
High in the sky…

4. Geek U.S.A. – şi aici, ca şi la Quasar nu poţi să stai pe loc.

5. Muzzle – atunci când ai impresia că artistul trăieşte în locul tău şi cântă ceea ce simţi.

6. Window paine – una dintre primele melodii pe care le-am ascultat pe repeat, copilă fiind.

 Do what you got to do
And say what you got to say
Do what you got to do
Yes, start today
Start today… 

7. Lightning strikes – vă rog.. ascultaţi şi varianta de pe album.. eu nu mă pot decide care variantă îmi place mai mult..

Life on telephones/Love on open roads
Into great unknowns I stumble brightly
Indigo/breathless yet
I’ll link to your regret
Sunflowers as teachers pets/Bent from lightning
I’ll bet/I’ll bend for you
Shadows give your light to me
Shadows give your light to me.

8. Soma – eram pe vremea când nu toată muzica şi nu toate cărţile aveau tente sexuale. Celor care ştiu că nu totul se rezumă la sex, şi care mi-au povestit că după o noapte aiurea nu te simţi decât stânjenit din cauza faptului că n-ai nici o treabă cu persoana care a dormit lângă tine.

Didn’t want to lose you once again
Didn’t want to be your friend
Fulfilled a promise made of tin
And crawled back to you. 

9. Siva – genial.

Way down deep within my heart
Lies a soul that’s torn apart
Tell me, tell me what you’re after
I just want to get there faster.

10. Oceania – aştept albumul, aşa cum aştept prima zăpadă în fiecare an.

try to wait
walk the cliffs of your rock nation

find the fate of me
my mistake
as the last remaining soldier

wars take the place of you.

11. Frail and Bedazzled – din 1994. Şi acum imaginaţi-vă trei copile sărind în pat şi crezându-se la concert. Unele dintre noi aveau chiar un crush pentru Billy Corgan.

So, now listen here
I wanna be, ohh so clear
I lost my soul, lost I’ll stay
Between your hands, and my beliefs.

12. Silverfuck – atunci când ai inima făcută franjuri.

I hear your winter
I hear your rain
I’ve failed your summer ways.

13. Pinwheels – şi am şi dansat pe muzica asta. Nu cred că am mai dansat vreodată aşa..

Floating away, I think I’ll stay
[as the fuse]
Floating away, I think a day with you
Floating away, I think I’ll stay

Next to you
Finding a way to make the loss in you
Cuz you don’t deserve me
But I deserve you
Flowers for the May Queen

But life for the prayers
If nobody wears
And what is loss, if I’ve got you.

14. Pale Horse – o combinaţie perfectă de sunete şi cuvinte.

when they locked you up
they shut me out
and gave me the keys so i could show you ‘round
but we were not allowed
omens of a daydream, a cottage you’re bound
by thorazine
fluorescein
fluorescein
thorazine
they give you this
they take away that
fluorescein..

15. Thru the Eyes of Ruby – ocupă un loc fruntaş în istoria muzicii rock. Nu mai este loc de nici o urmă de îndoială în privinţa geniului lui Billy.

wrap me up in always, and drag me in with maybes
your innocence is treasure, your innocence is death
your innocence is all i have.

16. I am One – răspunde la multe dintre întrebările pe care începem să ni le punem atunci când suntem adolescenţi.

I am one as you are three
Try to find a messiah in your trinity.

17. Cherub Rock – „Who wants honey, as long as there’s money…” sau cine vrea calitate, cine vrea să asculte Smashing Pumpkins, când se cere nuditate, vulgaritate şi fals?…

18. Tonight, Tonight – ştiţi momentele acelea în care un cuplu este inconjurat de o mare de oameni, dar sunt atât de îndrăgostiţi încât totul dispare şi rămân doar ei şi melodia pe care împart îmbrăţisări sincere şi realizează că nimic altceva nu mai contează?

We’ll crucify the insincere tonight
We’ll make things right
We’ll feel it all tonight
We’ll find a way to offer up the night
Tonight
The indescribable moments of your life
Tonight
The impossible is possible
Tonight
Believe in me as I believe in you
Tonight..

La encore, s-a cântat împreună cu publicul.

19. For Martha –  … nu există cuvinte pentru cât ador cântecul acesta..

whenever I run
whenever I run to you lost one
it’s never done
just hanging on

just past has let me be
returning as if dream
shattered as belief

if you have to go don’t say goodbye
if you have to go don’t you cry
if you have to go I will get by
someday I’ll follow you and see you on the other side.

20. Zero –  realizezi la ce nivel a ajuns această formaţie când te uiţi în jurul tău şi toată lumea cântă.

my reflection, dirty mirror
there’s no connection to myself
i’m your lover. i’m your zero
i’m the face in your dreams of glass
so save your prayers for when we’re really gonna need ‘em
throw out your cares and fly
wanna go for a ride?

21. Bullet with Butterfly Wings.

And what do I get, for my pain?
Betrayed desires, and a piece of the game
Even though I know – I suppose I’ll show
All my cool and cold-like old job
Despite all my rage, I am still just a rat in a cage
Then someone will say what is lost can never be saved…

Da. Au păstrat pentru final cea mai apreciată piesă. Încercam să-mi imaginez cum te simţi când ai atâtea persoane care te ascultă şi te respectă pentru ceea ce le dăruieşti: zâmbete. Cred că asta înseamnă să simţi că ai schimbat ceva în mai bine, să simţi că nu ai trecut prin viaţă ca o umbră.

Smashing Pumpkins - Siamese Dream

Siamese Dream

Închei cu o dedicaţie pentru cei care după ce au fost la concert, au recomandat cu încredere şi au spus ‘pot sa mor fericit’:

Luna

I’ll sing for you
If you want me to
I’ll give to you
And it’s a chance I’ll have to take
And it’s a chance I’ll have to break 


Publicat în Bucket lists, Sunete | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Catching a bus

Here’s why I say math plays an essential role in everything we do.

Bits of DNA

A few years ago Mike Steel wrote a wonderful whimsical short story „My friend and I catch a bus„. It describes a conversation between the narrator (a biologist?) and a friend (a probabilist?) as they take a bus to the movies.

Along the way the narrator learns some statistics: Bayes rule, expectation (of the exponential distribution) and the Poisson distribution. The latter comes up in response to a question about the probability that we are alone in the universe.

The „solution” is as follows: suppose that the probability that life evolves on any given planet is some tiny number p, and that there are a huge number N of planets in the universe. The probability that life evolved on k planets is then approximately

$latex e^{-NP}frac{(NP)^k}{k!}$.

based on the Poisson approximation to the binomial distribution. The question of interest is equivalent to asking for the probability…

Vezi articolul original 522 de cuvinte mai mult

Publicat în Bucket lists | Lasă un comentariu

Black Rebel Motorcycle Club – Let The Day Begin

BRMC

BRMC

„-Ce cover-uri îmi plac?[…]”

Nu sunt multe. De fapt, degetele de la o singură mână îmi sunt suficiente pentru a le enumera. Însă, Let the day begin este unul temă. Se poate să-l recomand așa și datorită faptului că originalul a fost unul dintre cântecele care au alcătuit coloana sonoră a copilăriei mele. Cu un sunet simplu, dar care atrage, și un ritm alert, The Call au reușit să găsească formula unui cântec rock de succes. În același timp, aceștia reprezintă unul dintre numele la care mâ gândesc atunci când aud expresia ‘underrated bands’.

Dacă este un lucru pentru care sunt recunoscătoare, acela este că în educația mea au fost incluse formații precum The Call.  Astfel am aflat despre Michael Been. Peste ani, am ajuns să-l ascult pe Robert Been, fără să fac asocierea tată-fiu. Am realizat mult mai târziu trecerea de la afinitatea pentru muzica tatălui la cea pentru muzica băiatului.

Prin această postare împart și eu mesajul optimist al lui Michael: here’s to you! (:

https://vimeo.com/64031972

Publicat în Bucket lists, Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Foo Fighters – Arlandria

Îmi amintesc perfect ziua ploioasă de toamnă în care am aflat despre ei: pauză, locul de lângă fereastră de la etajul 2 al liceului și un băiat care mi-a trezit curiozitatea cu CD-ul pe a cărui coperta neagră scria: Foo Fighters.

Dacă ar fi să vă spun care este formația mea preferată, una singură, răspunsul a fost mereu același de atunci: Foo.  Poate unul dintre cele mai frumoase momente a fost atunci când am aflat că se află și printre preferații lui Cati. Nu avem noi prea multe lucruri care să ne placă amândurora, dar ei sunt acolo, alături de Bob Dylan, deltă, pisici, Irlanda, Scarlett Johansson, Eliade, Vonnegut, Vian, merele verzi de la țară, gutuile pe care le păstra pentru mine deși Dănuța ar fi putut face marmeladă minunată, Cronțănel – cel mai bun tort din lume(deși o greșeală), Monk și K, Guinness, traseele montane, întrecerile subacvatice… și mă opresc pentru că realizez că ar putea deveni o listă infinită. (:

În Arlandria, Dave povestește despre locul în care a crescut după divorțul părinților săi și cum a învățat să nu mai încerce să respecte așteptările unor oameni care nu știu să aprecieze.

Publicat în Bucket lists, Infinite playlist, Sunete | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cut Copy – Lights And Music

Am menționat într-un post anterior cât îmi place cum sună muzica australienilor de la Cut Copy. Pentru că e vară, pentru că îi ascult zilnic de la 7:00, pentru că mă fac să cred că fiecare zi este specială, vi-i prezint aici cu Lights And Music.

Cu un refren care se încadrează în stilul disco, melodia răspândește o stare de ușurință, încredere. Eu aș include-o în playlist-ul pentru drumul spre mare. Până atunci, lights and music are on my mind (:

Publicat în Bucket lists, Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Don’t Stop Believin’

Sunt furioasă. În zile ca acestea nu înțeleg cum funcționează Dumnezeul oricărei religii. Nu înțeleg cum face natura, selecția despre care a scris Darwin și cum se aplică legea a treia a lui Newton. CUM? Din moment ce pedofilii umblă liberi și răpesc copii pentru a posta apoi clipuri cu pornografie infantilă? Din moment ce se scrie despre delfini antrenați militar, cunoscuți și sub denumirea de „delfini ucigași”? Din moment ce tineri devin victime ale unor părinți egoiști care cred că emanciparea înseamnă divorț, aventuri, destrăbălare, și ale unor putori care nu știu ce înseamnă să lucrezi, să ai un rost pe lumea aceasta, și aleg să producă droguri pentru a câștiga bani repede și ușor? Paraziți care trăiesc pe suferințe și dezamăgiri.

Cory Monteith

Cory Monteith

Am ales „Don’t Stop Believin'”, pentru că este printre cântecele care mă ajută să continui atunci când totul pare fără speranță, când mă simt înconjurată doar de răutate, violență, nebunie. Și pentru zâmbetul acela sincer al lui Cory debutând în Glee…

Publicat în Bucket lists, Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Arctic Monkeys – Do I Wanna Know?

Este natural să visez că plec în deltă cu frații mei mai mari, Alex Tuner, Jamie Cook, Nick O’Maley, Matt Helders, și adun pisici fără casă pe drumul de întoarcere spre concertul acestora din București. Fără griji, cu imaginea adierii calde ce lasă umbre timide în lanurile de grâu. Fericită până în brațul ultimului cromozom din ADN-ul fiecarei celule ce reprezintă parte a compoziției mele. Așa se întâmplă când adorm ascultând muzica lor. De la început până în prezent, de la „Mardy Bum” la „Fluorescent Adolescent”, iar de acolo până la „Suck It And See”, și acum la „Do I Wanna Know?”, universul meu a ajuns mai aproape de a fi desăvârșit datorită lor.

Nu cred în dragoste la prima vedere, dar cred în dragoste la prima audiție. „Do I Wanna Know” a reușit să-mi capteze fiecare slot al atenției, curiozitatea și să activeze complet predispoziția genetică de a răspunde la muzică. Magnetism: eu și AM. Endorfinele mele dansează pe ritmul, succesiunea de note și armonia specifică Arctic Monkeys.

Cântecul este ridicol de bine compus, perfect mulat pe formele emoțiilor pe care le determină. Alex Turner a menționat că au pornit de la „R U Mine”: „Am descoperit ceva ce merită explorat în înregistrarea piesei respective. Do I Wanna Know a fost primul lucru descoperit în căutarea noastră.”

Pentru că cel mai bun mod de a demonstra este un model matematic, aveți aici formula pe care o atribui celor de la Arctic Monkeys:

                                     AM = Inteligență nativă + Stil + Talent

Publicat în Bucket lists, Infinite playlist, Sunete | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

STROMAE – Peace Or Violence

Stromae

Paul Van Haver

Toate protestele ce se desfășoară în ultimul timp, m-au determinat să scriu despre Paul Van Haver. Cine este? Băiatul acesta interesant, cu un chip încântător, atipic, atrăgător, care cântă sub numele Stromae(o anagramă a termenului Maestro).

Videoclipurile ce par desprinse din realitate, muzicalitatea limbii franceze, chipul nu prea fotogenic, dar pe care lumina și umbrele crează trăsături plăcute și rare, și cele mai frumoase mâini pe care le-am văzut la un reprezentant al sexului masculin, m-au făcut să nu mă rezum la a asculta doar cântecul care a ocupat prima poziție în topurile muzicii din Europa pentru câteva săptămâni, „Alors On Danse”. Astfel, am descoperit melodia „Peace Or Violence”. Solistul îi invită pe cei care folosesc degetele pentru a forma un „V”, să se întrebe ce semnificație are acest gest: este un semn al păcii sau este un „V” de la Violență?

Voi ce credeți?

Publicat în Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mircea Baniciu – Ploaia

Mi se spune deseori că am avut o copilărie tristă. Tristă în sensul că n-am avut tv, tovarăși de joacă, prieteni din scara blocului. Nu știu multe dintre desenele, filmele, jocurile la care cunoscuții mei reacționează cu un „Mamă! Cât îmi plăcea … când eram mic!”. Cu toate acestea, nu am simțit niciodată că aș fi pierdut și nu mă trece nici o melancolie. Tot timpul mă gândesc la faptul că există mult mai rău și că nu am nici un motiv să mă plâng.

Aveam, însă un radio, la care se difuzau tot felul de emisiuni.. îmi amintesc în mod special una care se difuza dimineața și în timpul căreia se faceau dedicații și urări de bine cu ocazia zilelor de naștere. Muzica româneasca prima prin nume precum Pheonix, Valeriu Sterian, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu. Am amintit doar câteva.

Sânzienele, dragile de ele, m-au inspirat să vă prezint astăzi preferata mea din discografia lui Baniciu: Ploaia. Deși instrumentalul este o copie după „Sultans Of Swing – Dire Straits”, și eu detest copiatorii, regăsesc urme ale ideologiei mele despre viață în versurile lui Andrieș. Atât de tare mi-a plăcut, încât una dintre listele de ascultat se numește: „Dimineaţa m-am trezit, lângă mine te-am găsit”.

Și.. ca să fiu sinceră, cred că am avut cele mai distractive și instructive vacanțe posibile. Preferam coroana de sânziene și flori de câmp cuprinsă în jurul mijlocului de copilă, celei de lauri și trandafiri, pe care o purtam la serbarea de dinaintea începutului vacanței de vară.

Am văzut Peter Pan, de abia aseară, și am adormit fără să realizez că e noaptea de după Rusalii, zâmbind zânelor și dârei lăsată de praful plin de sclipirea magiei. Nu e de mirare că sunt atrasă de Sânziene. Doar mi se spunea în fiecare noapte de dinainte de 24 iunie, că acestea sunt zâne iubitoare de dreptate, ce ne veghează visele.

Publicat în Infinite playlist | Etichetat , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu